sâmbătă, septembrie 26, 2026
18.5 C
București

Incidente violente la protestul din Piața Victoriei. Jandarmeria a folosit gaze lacrimogene

Jandarmeria a folosit luni gaze lacrimogene la protestul din Piața Victoriei, unde mai mulți oameni care cereau reluarea alegerilor prezidențiale din 2024 ar fi devenit violenți, susțin forțele de ordine.

 

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Ana Maria Burchi, a declarat într-o intervenție telefonică la B1TV că folosirea gazelor lacrimogene a fost necesară din cauza comportamentului violent al unui grup de protestatari. Aceștia ar fi exercitat presiuni asupra cordonului de jandarmi.

Intervenția forțelor de ordine

„A fost necesară folosirea gazelor lacrimogene, pentru că un grup de protestatari se manifestau violent și făceau presiuni asupra cordonului de jandarmi”, a precizat Ana Maria Burchi, subliniind că intervenția s-a desfășurat cu respectarea principiului proporționalității, având ca scop „limitarea la minimum a escaladării violente și asigurarea unei reacții adecvate la amenințările” întâmpinate de forțele de ordine.

Șase persoane au fost extrase din mulțime și conduse la o secție de poliție pentru a se stabili măsurile legale.

„Nu pot să mă pronunț asupra intenției protestatarilor. Pot doar să constat faptul că reacțiile lor au fost unele violente, motiv pentru care colegii mei au fost nevoiți să adopte această măsură legală”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei.

Un cetățean polonez, printre persoanele ridicate

Întrebată despre naționalitatea protestatarilor implicați, Ana Maria Burchi a confirmat că unul dintre bărbații reținuți este un cetățean polonez, adăugând că avea asupra lui un briceag.

În ceea ce privește prezența unor cetățeni ucraineni printre protestatari, aceasta a precizat: „Nu am informația aceasta, însă pot să vă spun că, indiferent de naționalitate, indiferent de statut, legea se aplică în mod unitar.”

Ultimele știri

Scandal la licitația pentru manualele de clasa a IX-a: Mai multe edituri își arogă victoria înainte de rezultatul oficial

Edituri își prezintă manualele drept câștigătoare la licitația clasei a IX-a, deși procedura ministerului nu e finalizată.

Ministerul Sănătății impune reguli pentru astrologia medicală. Feng Shui și terapia holografică, incluse în proiectul de norme

Ministerul Sănătății propune norme pentru medicina alternativă, incluzând astrologia medicală, Feng Shui și terapia holografică.

Siegfried Mureșan depune programul de guvernare. Votul în Parlament vine la începutul săptămânii viitoare

Siegfried Mureșan depune sâmbătă programul de guvernare și lista de miniștri. Votul în Parlament vine săptămâna viitoare.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine