Instituția de stat din România unde 60 de angajați vin la serviciu ca să stea degeaba. Directorul are un salariu de 12.000 de lei

O instituție de stat cu 60 de angajați are salarii uriașe și activitate zero. Este vorba despre Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină, care funcționează și acum, deși lansarea rachetelor anti-grindină e suspendată încă din iulie 2024. Directorul instituției este plătit cu peste 12.000 de lei net, din bani publici, conduce o mașină de lux și are zeci de mii de euro în bancă, scrie A3CNN.

Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină, care numără peste 60 de angajați, ar fi trebuit să lanseze primele rachete antigrindină pe 15 aprilie 2024. Totuși, printr-un ordin semnat de ministrul Agriculturii, Florin Barbu, programul a fost suspendat.

Cu toate acestea, instituția continuă să funcționeze, iar angajații primesc în continuare salarii consistente, deși nu desfășoară nicio activitate concretă.

Aproximativ 60 de angajați primesc salariul în continuare, în frunte cu directorul general care are un salariu de peste 21.000 de lei brut.

Concret, acesta încasează un salariu net de 12.000 de lei net.

Potrivit declarației sale de avere din 2024, acesta deține și un teren de 2000 de metri pătrați în Gorj, are un apartament, dar și o casă de vacanță în construcție, precum și un bolid de lux.

De asemenea, are șase conturi bancare deschise la diferite bănci, în care a reușit să adune destul de consistente (65.000 de euro și 80.000 de dolari).

Fostul director al instituției câștiga de la această autoritate nu mai puțin de 9.150 de lei net lunar, însă cumula pensia cu salariul, pensia fiind de 6.100 de lei.

Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine