Jaf la primăria din Slatina. Hoții au plecat cu seiful instituției

Primăria din Slatina a fost jefuită noaptea trecută. Hoții au furat seiful instituției, apoi au fugit. Poliția este acum pe urmele lor.

În această dimineață, în jurul orei 07.00, IPJ Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns, prin efracție, în sediul unei instituții publice din municipiul Slatina.

La fața locului s-a deplasat o echipă complexă de cercetare, care, din primele verificări, a stabilit faptul că, în noaptea de 15 spre 16 februarie 2023, persoane necunoscute ar fi pătruns, prin efracție, în sediul unei instituții publice din municipiul Slatina, de unde ar fi sustras un seif gol.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate în vederea identificării persoanelor bănuite, stabilirii situației de fapt și dispunerii de măsuri legale.

 

Ultimele știri

Fermierii europeni sunt sufocați de birocrație. Un studiu comandat de Bruxelles cere simplificarea celor 50.000 de reguli din PAC

Un studiu comandat de Comisia Europeană arată că fermierii se confruntă cu peste 50.000 de cerințe birocratice din PAC și propune simplificarea procedurilor.

Motorina va rămâne scumpă până în 2027. Agenția Internațională pentru Energie avertizează asupra unui deficit prelungit

AIE avertizează că motorina ar putea rămâne insuficientă pe piețele mondiale până în a doua jumătate a anului 2027, chiar dacă petrolul își revine.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine