Discuții de ultim moment în coaliție despre anticipate. Surse politice spun că liberalii s-au angajat să îl convingă pe președintele Klaus Iohannis să își dea acordul pentru anticipate, scrie Antena 3 CNN.

„Această coaliție a apărut ca un rezultat al rațiunii politice. România a înțeles că vor veni multe crize, iar politicienii au înțeles, spre surprinderea multora, că țara trebuie guvernată de un guvern cu o susținere solidă în parlament.

Așa s-a creat coaliția care guvernează România de mai bine de un an, un guvern condus de premierul Ciucă, care a reușit să evite un impact grav al tuturor crizelor prin care am trecut până acum, atât criza energetică, cât și criza de securitate.

Am fost întrebat de multe ori dacă sunt mulțumit de felul în care s-a guvernat. Da, sunt mulțumit, fiindcă ceea ce trebuia să facă coaliția și Guvernul, adică să treacă România prin aceste crize, a făcut-o cu succes.

Că nu au fost rezolvate absolut toate detaliile? Este adevărat, dar nici nu cred că se aștepta cineva ca această coaliție să funcționeze numai cu înțelegere foarte bună și numai cu soluții ideale. Este o coaliție politică complicată, între PNL și PSD. Trebuie să vedem partea plină a paharului: s-au înțeles și au rezolvat problemele cu care s-au confruntat”, a declarat Klaus Iohannis.

”Întrebarea care se pune în spațiul public este cum se va continua, fiindcă în câteva săptămâni ar trebui să se producă rotația la conducerea guvernului.

Eu cred că acestă rotație este posibilă și se va întâmpla. Nu cred că, în momentul de față, există o alternativă viabilă la această coaliție, iar partidele au înțeles. Toate partidele au înțeles acest lucru!

Această rotație sigur va veni cu probleme suplimentare care trebuie negociate. În măsura de care va fi nevoie mă voi implica pentru a garanta stabilitatea și bunul mers al lucrurilor.

Dacă, prin absurd, nu se întâmplă așa, iar lucrurile se vor îndrepta spre o situație de așa-zise alegeri anticipate, care, expressis verbis, nu sunt prevăzute în Constituție, dar ele pot avea loc, complicat de ajuns acolo, atunci va fi decizia coaliției și eu mă voi implica pentru a garanta stabilitatea țării, pentru a garanta un mers normal al lucrurilor publice. Până la urmă alegeri vor fi, cel mai târziu la sfârșitul anului viitor.Încă o dată spun, eu cred că se va întâmpla rotația la conducerea Guvernului și sunt convins că această coaliție va merge mai departe! Nu sunt motive de îngrijorare!”, a continuat președintele.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *