luni, octombrie 5, 2026
14.6 C
București

Klaus Iohannis: “România şi Bulgaria sunt pregătite pentru aderarea la Schengen”

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit astăzi cu preşedintele Rumen Radev şi au discutat strategia comună a României și Bulgariei pentru aderarea la Schengen.

“Suntem interesați să continuăm dialogul în privința asignării depline a condițiilor pentru exprimare identităților culturale, lingvistice și religioase.

În planul agendei europene am abordat, bineînțeles, obiectivul comun al țărilor noastre cu privire la avansarea procesului de aderare la spațiul Schengen.

Am convenit să continuăm activ demersurile pentru a asigura adoptarea în acest an a deciziei de aderare pentru cele două țări.

România și Bulgaria sunt pregătite pentru aderare, am dovedit-o prin acțiunile noastre, și acționează responsabil cele două state pentru protejarea spațiului Schengen.

Chiar dacă extinderea nu este legată de migrația ilegală de la frontierele externe, noi ne-am exprimat disponibilitatea de a fi parte a soluțiilor pentru gestionarea acestei provocări.

Recunoaștem problemele cu care se confruntă unele dintre statele membre, dar rezolvarea acestora se face în mod constructiv și prin dialog deschis ca parte a abordării Europene.

Măsurile adoptate la ultimul Consiliu European, sunt pași importanți în această direcție”, a declarat Klaus Iohannis

Ultimele știri

Atac dur la adresa lui Kovesi în presa maghiară. Jurnalistul o numește „una dintre cele mai josnice figuri”

Zsolt Bayer o numește pe Laura Codruța Kovesi „una dintre cele mai josnice figuri”, amintind dosarul DNA al primarului din Sfântu Gheorghe.

Elena Udrea îi atacă pe foștii colegi de la PNL. „Pe ăștia vreți voi să îi menajez eu?”

Elena Udrea îi acuză pe foștii colegi din PNL că au sărit în apărarea lui Bolojan, deși nu au reacționat la arestarea sa din Costa Rica.

Bolojan admite eșecul lui Mureșan în Parlament. Acuză din nou o „majoritate PSD-AUR”

Bolojan recunoaște limitele coaliției PNL-USR-UDMR după respingerea Guvernului Mureșan și mută decizia la Cotroceni.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine