joi, septembrie 18, 2025
15.6 C
București

Lasconi îi cere lui Predoiu să intervină urgent: „Pe platforme sociale circulă liste cu oameni care să fie puși la colțul rușinii”

Președinta USR, Elena Lasconi, consideră inadmisibil faptul că pe platformele de socializare circulă liste cu nume de oameni despre care se consideră că ar trebui ‘puși la colțul rușinii’ și îi solicită public ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, să ia măsuri și să oprească ‘această mizerie’.

De asemenea, Elena Lasconi îi cere premierului Marcel Ciolacu ‘să își folosească puterea’ pentru a apăra democrația și ‘măcar una dintre cele șase instituții care se ocupă de spațiul digital să ia o măsură concretă’.

„Zilele acestea se întâmplă ceva de neacceptat într-o lume normală: pe TikTok, WhatsApp și alte platforme de socializare circulă liste cu nume de oameni care, zic ei, trebuie puși la colțul rușinii. Inadmisibil așa ceva! Măcar una dintre cele șase instituții care se ocupă de spațiul digital să ia o măsură concretă să oprească nenorocirea asta.

Domnul Predoiu de la MAI care își trimite oamenii pe la uși că îl deranjează postările de pe Facebook nu are nimic de zis în mizeria asta absolută? Cum poți să lași să ajungă la milioane de oameni astfel de liste? Să faci liste cu oameni care nu îți plac e o apucătură fascistă”, a scris Lasconi, marți, pe pagina sa de socializare.

„Profetul din debara care se visează președinte pune și el umărul la distribuirea lor”

Ea a subliniat că România nu trebuie să se întoarcă la dictatură.

„Așa-ziși ‘jurnaliști’ sau ‘formatori de opinie’ distribuie de câteva zile astfel de liste. Profetul din debara care se visează președinte pune și el umărul la distribuirea lor. Simion se apucă și el să facă liste cu jurnaliști… Este pur și simplu de neacceptat”, a comentat liderul USR.

Președinta USR i-a solicitat ministrului de Interne, Cătălin Predoiu, să ia măsuri.

„Îi solicit public domnului ministru Predoiu să ia măsuri și să oprească această mizerie. Procurorii chiar nu se pot autosesiza? Îi solicit premierului Ciolacu să își folosească puterea nu pentru beneficiul lui, ci pentru a apăra democrația, bunul-simț și cetățenii care s-au trezit puși pe aceste liste.

Și, nu în ultimul rând, vă rog pe voi toți să vă gândiți la un lucru. Parcă eram un popor creștin, iubitor și deschis spre bine, nu spre rău. Dacă asta suntem, cum putem permite ca semenii noștri să fie tratați așa? Haideți să răspundem la fiecare fake news cu răspândirea de informații corecte, cu adevărul la minciună, cu dreptatea la mojiciile periculoase pe care le fac. Românii merită dreptate!”, a mai scris Elena Lasconi.

author avatar
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.
Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Prima înfățișare în instanță a lui Tyler Robinson, acuzat de uciderea activistului Charlie Kirk

Tyler Robinson, tânărul de 22 de ani acuzat de...

Premierul Ilie Bolojan: Când vor fi vizibile efectele de stabilizare ale economiei. Nu mai crește TVA

Premierul Ilie Bolojan a oferit marți seară explicații despre...

Anchetele Lumea Politică

Mafia în Parlamentul României. Lider liberal coleg de retrocedări cu Seif Duduianu

Un parlamentar miliardar din salariul de bugetar afișează o...

Raluca Turcan se duce la concert pe banii Parlamentului. Concertul este în Japonia!

Raluca Turcan, vice-președintele Camerei Deputaților și-a aprobat o vacanță...

Pîslaru „Împrumutatorul”. Suma incredibilă pe care a dat-o ministrul cu împrumut!

În timp ce discută despre situația dezastruoasă a economiei...

Articole pentru tine