image 2020 06 2 24032919 41 educatie sexuala scoli

Deputații au adoptat, marți, Legea privind introducerea educaţiei sexuale în şcoli, cu 224 de voturi pentru, 1 vot contra și 49 de abțineri.

Legea prevede introducerea educației sanitare în școli începând cu clasa a 8-a doar cu acordul scris al părinților.

Actul normativ a fost contestat de președintele Klaus Iohannis la Curtea Constituţională, dar Curtea i-a respins obiecțiunile, așa că acesta a retrimis legea în Parlament, la reexaminare.

În sesizarea sa către Curtea Constituțională, Iohannis a contestat condiționarea predării educației sexuale în școli de acordul părinților și a cerut CCR să constate că legea de modificare a legii 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului este neconstituțională, în tot ansamblul său.

Înainte ca legea să fie supusă la votul final, parlamentarii PSD și AUR au aruncat cu vorbe grele la adresa deputaților USR, care nu erau de acord ca legea să stabilească programe ”pentru sănătate”, ci pentru ”educație sexuală”, potrivit Știrile Pro tv.

Deputatul AUR Ilie Coleșa: ”Avem nevoie de libertate, nu de ideologie, avem nevoie de libertatea de a alege cum ne creștem copiii. Nu avem nevoie de masturbarea copiilor, de ideologie de gen, de avorturi la adolescenți, de sexualizarea lor, într-un cuvânt.

Deputatul USR Simina Tulbure: ”Nici n-am înțeles ce a spus, pentru că de fapt nici el n-a înțeles ce a spus. Trebuie să vorbim mai mult despre educația sexuală, nu cea sanitară. Trebuie să vorbim despre sex într-o țară în care suntem numărul 1 la mame minore, da? Mame minore …”

Președintele de ședință, deputatul PSD Daniel Suciu: ”Rog bărbații să nu aplaude zgomotos”.

Deputatul USR Simina Tulbure: ”… suntem în topul țărilor din Uniunea Europeană unde violența domestică există în familii. Trebuie să vorbim despre consimțământ, pentru că elevii noștri nu cunosc ideea de consimțământ. Așadar, nu înțeleg de ce trebuie să vorbim despre educație sanitară într-o țară în care suntem în spatele Uniunii Europene din nou, pentru că nu suntem la curent cu ceea ce se întâmplă cu elevii noștri în școală. Elevii noștri care învață despre sex pe internet, la filmele porno, când noi ar trebui să avem oameni specializați în școli care să vorbească despre educație sexuală”.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *