România menține artificial un aparat administrativ supradimensionat, ignorând de două decenii o lege care ar putea aduce economii de ordinul miliardelor de lei la bugetul de stat. Aproape 80 de localități nu mai îndeplinesc criteriile legale pentru a se numi municipii sau orașe, dar continuă să consume fonduri publice ca și cum ar avea infrastructura și populația necesare.
O lege clară, aplicată selectiv
De peste două decenii, Legea 351/2001 stabilește criterii precise pentru ierarhizarea localităților românești: un oraș ar trebui să aibă cel puțin 5.000 de locuitori, iar un municipiu nu mai puțin de 25.000, la care se adaugă obligații legate de dotări edilitare, de la rețele de apă și canalizare la unități sanitare și spații culturale, transmite ziare.com.
În realitate, România funcționează după o topografie administrativă care ignoră flagrant aceste criterii și ține cu dinții de o sumă de redundanțe financiare și mai ales logistice care nu se justifică și care îngreunează bugetul de stat fără să aducă concret beneficii cetățenilor de rând.
Reforma Administrației Locale propusă vara aceasta de către Guvern ca bază pentru jaloanele neîndeplinite din PNRR, dar și ca metodă de “subțiere” a aparatului administrativ local are deja o bază legală, care dacă s-ar aplica concret de mâine, punitiv, ar aduce la bugetul de stat un aflux de ordinul miliardelor de lei.
Realitatea statistică a “orașelor-fantomă”
Potrivit unei analize HotNews din 2023, realizată după ultimul recensământ național desfășurat în România, aproape 80 de localități nu mai îndeplinesc condițiile legale pentru a se numi municipii sau orașe.
Printre orașele cu mult sub pragul de 5.000 de locuitori se numără Nucet (Bihor) și Băile Tușnad (Harghita), fiecare cu mai puțin de 2.000 de locuitori. Alte exemple sunt Băile Govora, Borsec, Sulina, Abrud sau Predeal – nume sonore, de altfel, dar care în statistici arată mai degrabă ca sate cu infrastructură deficitară.
În categoria municipiilor, discrepanța este cu atât mai evidentă în cazul unor localități precum Orșova și Beiuș, care nu ating nici măcar pragul de 10.000 de locuitori, iar peste treizeci de municipii, printre care Vatra Dornei, Urziceni, Calafat sau Adjud, cad sub baremul legal al populației, așa cum este definit în Legea 351/2001.
Doar 12% dintre comune ar supraviețui reformei
O analiză similară din aceeași perioadă, realizată de Economedia, citează faptul că doar 12% dintre comune și puțin peste jumătate dintre orașe și-ar păstra statutul actual dacă s-ar aplica strict criteriile legii 351. La momentul respectiv, mediul de afaceri, alături de Camera de Comerț și Industrie a României au propus reducerea numărului de județe de la 41 la 15, redefinirea comunei ca localitate cu minimum 5.000 de locuitori și a orașului ca localitate cu cel puțin 10.000.
Problema de fond este că, în această simulare, județe întregi ar rămâne aproape goale de structuri administrative conforme. În Caraș-Severin, Hunedoara și Olt nu există nicio comună cu peste 5.000 de locuitori, ceea ce ar însemna o comasare forțată, iar Tulcea, Brăila și Mehedinți ar rămâne cu un singur oraș, și anume municipiul-reședință de județ.
În schimb, zone dinamice din Ilfov sau Iași ar vedea comune transformate în orașe, pentru că au deja peste 10.000 de locuitori.
“Urbanizarea cu pixul” din 2004
Date mai recente, din 2024, arată că 38 de orașe nu au nici măcar pragul de 5.000 de locuitori, prag care le-ar fi retrogradat direct la statutul de comună, cel mai mic fiind Băile Tușnad, cu doar 1.372 de locuitori.
Potrivit Economedia, “România a fost supusă unui proces de “urbanizare” mai mult pe hârtie, începând cu 2004, înainte de aderarea la Uniunea Europeană, una dintre condițiile de aderare fiind creșterea gradului de urbanizare al țării”.
Chiar și după “urbanizarea cu pixul”, România ocupa în continuare, în 2007, ultimul loc în Uniunea Europeană din acest punct de vedere: cu un grad de urbanizare de 54,9%, țara noastră era întrecută până și de Bulgaria.
Contextul legislativ care acum este în continuare ignorat, de la Centru până la primăriile de comună, a continuat în timpul Guvernului Năstase, care, prin ministrul Administrației Octav Cozmîncă, a hotărât “transformarea lor din pix, din birourile de la Palatul Victoria”, în locul investițiilor structurale la nivel rural.
“La fel s-a întâmplat cu zeci de sate care au fost transformate, peste noapte, în comune. În total, când au tras linie după perioada 2003-2004, Guvernul Năstase avea pe hârtie 40 de orașe și 221 de comune noi, deși cele mai multe dintre ele nu îndeplineau condiții minime cum ar fi sistem de canalizare, de iluminat public și sistem de alimentare cu apă, străzi asfaltate sau toaletă în interiorul casei”.
Impactul financiar al ignorării legii în 2025
Economiștii avertizează că lipsa unei reforme teritoriale are consecințe directe asupra bugetului, chiar în vara în care România se află cel mai aproape de “prăpastia” incapacității de plată, retrogradării ratingului suveran și în care presiunea reducerii deficitului excesiv este maximă.
Pe 18 august, premierul Ilie Bolojan a avut o nouă întâlnire de lucru cu reprezentanții Asociației Municipiilor din România, în contextul consultărilor asupra reformei administrației publice locale și prioritizării proiectelor de investiții din fonduri publice. Însă ce nu se află pe agenda Guvernului este aplicarea legilor deja existente.
Într-o discuție recentă cu Ziare.com, profesorul universitar de economie Cristian Păun a articulat tocmai această inadvertență flagrantă în abordarea autorităților: “Nu vezi un parlamentar preocupat să facă o Românie cu mai puține județe, să unifice comune. Astăzi o mare parte din municipiile României nu mai respectă legea și nu mai sunt municipii după legea în vigoare și jumătate din orașele României n-ar mai trebui să fie orașe astăzi pentru că sunt depopulate”.
Economii de sute de milioane de lei
Din punct de vedere legal, un municipiu în România are atribuții și servicii publice care presupun un aparat administrativ extins. Primăria unui municipiu are mai multe direcții, cum ar fi cele de urbanism, de patrimoniu, sau de asistență socială, resurse umane mai numeroase și, implicit, salarii mai mari pentru primar, viceprimari și consilieri.
Dacă peste 30 de municipii, printre care cele amintite mai sus, precum Vatra Dornei, Urziceni, Calafat, Adjud, Orșova sau Beiuș, ar fi retrogradate la statut de orașe sau chiar comune, bugetele lor ar fi recalibrate la nivelul corespunzător populației reale, ceea ce ar însemna eliminarea posturilor suplimentare, a unor indemnizații și a unor direcții paralele – economii anuale estimate la milioane de lei pentru fiecare unitate administrativă.
Potrivit datelor Ministerului Finanțelor, diferența dintre cheltuielile cu aparatul administrativ al unui oraș și cele ale unei comune poate varia între 2 și 5 milioane de lei pe an, în funcție de mărime și atribuții. Dacă înmulțim această sumă cu cele aproape 80 de localități care ar trebui reclasificate, rezultă o economie potențială de câteva sute de milioane de lei anual doar din salarii și cheltuieli de funcționare.
Fondurile UE redirecționate greșit
Reclasificarea ar închide și accesul la anumite tipuri de finanțări dedicate “urbanului”(inclusiv fonduri UE care au linii speciale pentru municipii sau orașe), redirecționând banii către comunități care chiar se califică, ceea ce ar elimina situația absurdă în care orașe-fantomă de sub 2.000 de locuitori, precum Băile Tușnad sau Nucet, primesc fonduri de dezvoltare urbană, în timp ce comune în expansiune precum Florești sau Chiajna, cu zeci de mii de locuitori, rămân blocate în statut rural.
Obstacole politice în calea reformei
Reorganizarea teritorială rămâne, așadar, un subiect tabu, deoarece partidele evită să-și decimeze propria rețea de primari și consilieri, iar baronii locali nu-și doresc să piardă teren electoral.
Profesorul Păun a punctat acid: “Există această încăpățânare și evident că miza este una electorală, politică și în niciun caz nu ține povestea despre salvarea României și despre binele românilor”.
