În timp ce USR depune moțiune de cenzură pe tema doctoratului plagiat a lui Lucian Bode apar imagini în premieră din bucătăria pregătirii acestui scandal. PS News publică o fotografie în care apar mai multe persoane cu legătură în această poveste.
În centrul imaginii este Emilia Șercan. Alături de ea este unul dintre oamenii de comunicare ai USR și mai mulți vectori de imagine care au făcut presiune în acest scandal. Publicația relevă inclusiv extrasul de cont al unuia dintre participanții la întâlnire. Teodor Tița, fost jurnalist la Europa FM, face parte în prezent din echipa de comunicare a USR.
Conform documentelor publicate de PS News, acesta a încasat aproape 15000 RON de la partid pentru consultanță. El apare în fotografia din noiembrie 2022 alături de Emilia Șercan. Fosta jurnalistă a fost personajul principal care a vorbit pentru prima dată despre doctoratul plagiat al Ministrului de Interne.
Imaginea care ilustrează articolul a fost publicată la finele lui noiembrie de Cosmin Pojoreanu, director de comunicare al Funky Citizen.
Alături de Emilia Șercan și comunicatorul USR, Teodor Tiță la întâlnire au mai participat: artistul Dan Perjovsky, Oana Oana Gheorghiu membru fondator al asociației Dăruiește Viața, Corina Șuteu, fost ministru în guvernul Cioloș și Cristian Preda care a fost membru USR PLUS, iar în prezent este decanul Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București.
Jurnaliștii de la PS News subliniază faptul că întâlnirea a avut loc în perioada în care Emilia Șercan a anunțat descoperirea textului plagiat în 65 de pagini ale tezei lui Lucian Bode.
Este subliniat faptul că imediat după anunțul Emiliei Șercan, USR a exploatat acest conflict. Oameni care au participat la întâlnire și aparent nu au o implicare politică au postat pe Facebook luări de poziție referitor la acest scandal. Jurnaliștii dau exemplul postărilor făcute de Oana Gheorghiu și Cristian Preda.