duminică, septembrie 14, 2025
15.6 C
București

Liceul de Artă Nicolae Tonitza va fi vândut

Liceul de Artă Nicolae Tonitza va fi vândut. Cumpărătorul este nimeni altul decât Primăria sectorului 1 din București.
„Am reușit! După multă muncă de lămurire vă anunț că în urmă cu câteva momente Consiliul General al Municipiului București a aprobat în ședința de astăzi solicitarea noastră de a achiziționa imobilului situat în strada General Berthelot nr.56-58 Sector 1, București, în vederea păstrării destinației actuale a acestuia și anume, imobil de interes public, respectiv continuarea activității Liceului de Artă Nicolae Tonitza”, a anunțat primarul sectorului 1, Clotilde Armand.

Liceul de Artă Nicoale Tonitza – imobil cu peste 120 de ani de istorie

Clădirea de pe strada General Berthelot nr. 56-58 are o istorie veche de peste 120 de ani. Aici a funcționat, la începutul secolului XX și în perioada interbelică, școala de fete “Sfântul Iosif” –școală primară și liceu de fete- aflată sub patronajul Bisericii Catolice. După cel de-al Doilea Război Mondial, imobilul a fost naționalizat de regimul comunist.
Din 27 septembrie 1948, aici și-au desfășurat activitatea o școală tehnică și un cămin de studenți. Din 19 iunie 1959, în această clădire a fost mutată Școala medie nr. 21 cu predare în limba germană. Aceasta s-a transformat în Liceul Industrial nr. 21 cu predare în limba germană. Din 8 octombrie 1973, imobilul a fost transferat în administrarea Liceului „Nicolae Tonitza.”
În 2020, imobilul a fost retrocedat Congregației Jesu (fostul Institut „Sânta Maria”), la solicitarea Arhiepiscopiei Romano-Catolice București. Noul proprietar are obligația de menține destinația de unitate de învățământ a acestui imobil pe o perioadă de 10 ani. Asta dacă utilizatorul achită o chirie lunară stabilită în conformitate cu legislația în vigoare.
„Prin adresa înregistrată la Primăria Sectorului 1 cu numărul 65.706/14.12.2021 Congregația Jesu și-a manifestat disponibilitatea de a vinde acest imobil în vederea păstrării destinației sale de imobil de interes public. În plus, prin adresa înregistrată la Primăria Sectorului 1 cu numărul 875/06.01.2022, conducerea Liceului de Arte Plastice “Nicolae Tonitza” a precizat că este necesară continuarea activității educaționale în imobilul de pe strada General Berthelot nr. 56-58 solicitând în acest sens ajutorul administrației locale a Sectorului 1”, a explicat Armand.
author avatar
Andreea Cristescu

Ultimele știri

Anchetele Lumea Politică

Mafia în Parlamentul României. Lider liberal coleg de retrocedări cu Seif Duduianu

Un parlamentar miliardar din salariul de bugetar afișează o...

Raluca Turcan se duce la concert pe banii Parlamentului. Concertul este în Japonia!

Raluca Turcan, vice-președintele Camerei Deputaților și-a aprobat o vacanță...

Pîslaru „Împrumutatorul”. Suma incredibilă pe care a dat-o ministrul cu împrumut!

În timp ce discută despre situația dezastruoasă a economiei...

Articole pentru tine