Liderul PNL Timiș, despre negocierile cu USR-PLUS: Dominic Fritz a mototolit protocolul și l-a aruncat. Până luni să vină și să semneze

Liderul PNL Timiş, Alin Nica, a declarat, vineri, că îi aşteaptă pe partenerii politici din USR PLUS să semneze protocolul de susţinere administrativă a proiectelor pentru comunitate, după ce negocierile au intrat în impas, joi.

Liderul PNL Timiș, despre negocierile cu USR-PLUS

Nica a subliniat că agreează un nou tip de politică, bazată pe nevoile oamenilor, şi de aceea le-a cerut celor din USR PLUS să discute la început proiecte şi abia apoi, funcţiile politice.

„Reacţia lui Dominic Fritz a fost să mototolească protocolul şi să-l arunce. Reacţia aceasta m-a şocat cu atât mai mult, cu cât am colegi din Germania, nu am văzut-o pe Merkel să aibă astfel de ieşiri, dar eu o pun pe seama influenţei nefaste a bucureşteanului Cătălin Drula, care doreşte să transforme politica locală în bâlciul bucureştean”, a afirmat Alin Nica, liderul PNL Timis, intr-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres, citat de Digi24.

„Eu sunt dispus, în continuare, să semnez parteneriatul pentru Timişoara şi Timiş cu USR PLUS (pe care l-a şi semnat, vineri, doar el n.r.) care a fost redactat de însuşi Dominic Fritz şi agreat apoi de comisia de negociere. Fac apel ca până luni să vină şi ei aici să semneze. Dacă sunt sinceri şi nu-i interesează funcţiile. Dacă îi interesează funcţiile, să o spună clar sau pot să facă ceea ce au şi spus că fac (dacă nu semnează cu PNL n.r.) o alianţă toxică cu PSD în Consiliul Local Timişoara. Noi nu dorim să avem niciun fel de discuţii cu PSD, dar dacă ei doresc să facă acest lucru, le doresc succes”, a spus liderul PNL Alin Nica.

Primarul ales al Timișoarei, Dominic Fritz, a anunțat, joi, că este dispus să facă o alianţă cu PSD sau Pro România, dacă PNL nu răspunde ultimatumului său privind o alianţă cu USR-PLUS la Consiliul Local Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş.

„Eu am spus că până luni seară o să vreau să știu foarte clar dacă da sau nu, PNL, sub conducerea lui Nica vrea să facă o majoritate cu noi în Consiliul Local și Consiliul Județean. Dacă după luni seară, ei revin și zic că nu vor, o să trebuiască să analizez alte opțiuni. Chiar sunt curios la ce se gândește domnul Nica, cu cine vrea să facă o majoritate, care sunt alte opțiuni”, spune Dominic Fritz, primarul ales al Timișoarei.

Ultimele știri

Fost viceprimar din Slatina, suspectat de camătă. Ar fi tras cu arma când au venit mascații

Un fost viceprimar din Slatina ar fi tras cu arma în timpul unei percheziții într-un dosar de camătă și șantaj.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine