Lockdown de Paște. Ludovic Orban a evitat să să răspundă tranșant
Lockdown de Paște. Ludovic Orban a evitat să să răspundă tranșant

Lockdown de Paște. Ludovic Orban a evitat să să răspundă tranșant cu privire la instituirea unei carantine de Paște, dar a sugerat că măsurile actuale de prevenție a infectărilor cu coronavirus pot oricând să se schimbe.

Președintele PNL a declarat luni că măsurile de combatere a pandemiei de coronavirus prevăzute în Hotărârea de Guvern recent adoptată vor fi valabile cel puțin o lună. Pe de altă parte, Ludovic Orban a recunoscut că există discuții referitoare la “îmbunătățirea” măsurilor: Restricțiile pot fi modificate, a transmis astfel fostul premier.

Lockdown de Paște. „A fost adoptată Hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de alertă. Ce este cuprins acolo, va fi valabil o lună de zile. S-a purtat discuții și se poartă discuții, nu trebuie să neg privind îmbunătățirea măsurilor sau o flexibilizare a măsurilor.

Subiectul pe care l-am discutat în birorul politic a fost o nemulțumire exprimată de un coleg privind reintroducerea cazurilor din focare în calculul incidenței, a ratei de infectare, care a mărit această rată de infectare, adăugând și cazurile care erau în focare, în centre de vârstnici, a persoanelor cu dizabilități, unde nu era transmitere comunitară”, a explicat Ludovic Orban.

În Hotărârea de Guvern se modifică intervalul orar în care este restricționată deplasarea în afara locuinței, urmând ca interdicția să fie valabilă între orele 22:00 și 05:00.

„Aceasta este, din punctul meu de vedere, cea mai importantă măsură”, a spus, la finalul ședinței de Guvern de miercuri, premierul Florin Cîțu.

Până acum, interdicția de deplasare în afara locuinței era valabilă între orele 23:00 și 05:00.

Totodată, prin HG se limitează gradul de ocupare a spațiilor de cazare din cadrul structurilor de primire turistică la cel mult 70% din capacitatea maximă a acestora, pentru spațiile de cazare dispuse în următoarele localități/zone în care se practică schiul sau alte sporturi de iarnă, potrivit Digi24.

  • în Azuga, Bușteni și Sinaia din județul Prahova;
  • în Băile Tușnad, Borsec, Băile Homorod, Harghita-Băi din județul Harghita;
  • Borșa și Cavnic din județul Maramureș;
  • Poiana Brașov, Predeal și Bran din județul Brașov;
  • Sovata din județul Mureș;
  • Vatra Dornei din județul Suceava;
  • Voineasa din județul Vâlcea;
  • Zona Borlova-Muntele Mic, comuna Turnu Ruieni din județul Caraș Severin;
  • Arieșeni din județul Alba;
  • Durău din județul Neamț;
  • Novaci-Rânca din județul Gorj;
  • Păltiniș din județul Sibiu;
  • Stâna de Vale din județul Bihor;
  • Straja din județul Hunedoara.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *