Pentru românii cu rate la bancă calculate în funcție de IRCC va urma o perioadă destul de dificilă. Indicele IRCC, pentru creditele luate după mai 2019, va atinge vârful în luna aprilie, potrivit estimărilor făcute de economiști. 

„IRCC-ul este de fapt un ROBOR pe termen scurt cu o întârziere de 6 luni. Va fi probabil la vârf la următoarea scadență care începe pe 1 aprilie, va fi undeva la 6,02, asta nu înseamnă că vor coborî dobânzile rapid la 1% așa cum a fost acum 3 ani. E imposibil, nu că nu ne dorim”, a declarat purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, la Europa FM.

În ultimul an, IRCC a crescut cu 4%, în condițiile în care la începutul anului 2022, era de aproximativ 2%, iar aceste schimbări au afectat ratele românilor, care au crescut chiar și cuteva sute de lei.

Ce se întâmplă cu indicele ROBOR

Indicele ROBOR la 3 luni a înregistrat marți o uşoară scădere, ajungând la 6,95%. Scăderea ROBOR-ului de la 8,21% (maximul atins în luna octombrie 2022) aduce după sine şi rate puţin mai mici pentru românii cu credite în lei.

În luna mai 2019, a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, Ordonanţa 19/2019 a stabilit indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare.

Join the Conversation

2 Comments

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *