sâmbătă, octombrie 10, 2026
14.8 C
București

Lotul 1 al Autostrăzii Sibiu-Pitești, construcție în avans. Este o raritate în România

Lucrările la Autostrada Sibiu-Pitești, primul lot, sunt în avans, poate pentru prima dată de la începerea construcțiilor de sectoare de drumuri de după revoluție. Proiectul tehnic a fost terminat mai repede cu trei luni, iar constructorul a început și el mai devreme, stadiul lucrărilor ajungând la 25%.

Lucrările sunt în avans faţă de graficul asumat de constructor. Toate podețele prevăzute pe traseu pentru trecerea animalelor mici au fost finalizate, iar acum se lucrează pe toate tronsoanele atât la terasamente și umpluturi, cât și la structuri, relatează Digi24.

Totuși, lotul 1 al autostrăzii Sibiu – Pitești este mai ușor de executat pentru că nu are porțiuni montane.

Lucrările la primul lot de 13 kilometri dintre Sibiu şi Boiţa au început în luna martie a acestui an. Constructorul fiind compania austriacă Porr.

Termenul contractual pentru finalizare ar fi martie 2023. Dacă în șase luni progresul este 25%, atunci ar trebui să fie gata în termen, ceea ce este o raritate la noi.

Lotul 5 Pitești – Curtea de Argeș a fost încredințat italienilor de la Astaldi în mai și conform contractului, au un an pentru proiectare.

Segmentul 4, Tigveni-Curtea de Argeș, este în procedură de selecție a ofertelor, iar pentru lotul Tigveni – Cornetu s-a lansat licitația pentru un contract estimat la 1,1 miliarde de euro, cea mai valoroasă lucrare de infrastructură scoasă vreodată la licitație.

Lucrările la Autostrada Sibiu-Pitești, loturile 2 și 3, cele din zonele de munte, sunt cele mai grele.

Ultimele știri

George Simion, interviu cu Mario Nawfal. Cum a explicat arestarea lui Călin Georgescu

Simion spune că se încearcă destabilizarea relației sale cu Georgescu și anunță procedurile de suspendare a lui Nicușor Dan.

România, menționată din nou într-un articol critic la adresa lui Trump. POLITICO acuză presiuni asupra diplomaților pentru o conferință din Lituania

POLITICO acuză administrația Trump de presiuni asupra României și altor aliați pentru o conferință despre dezinformare la Vilnius.

Doru Bușcu vede un blat pentru guvernul Niculescu. AUR ar putea fi următoarea țintă de fragmentare

Doru Bușcu susține că premierul desemnat Luca Niculescu este sprijinit în culise pentru a fi validat în Parlament.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine

Articolul precedent
Articolul următor