Liderul PNL Ludovic Orban, care candidează împotriva premierului Florin Cîțu la Congresul PNL din septembrie, reproșează guvernului că nu a reușit să aibă PNRR-ul aprobat până la această dată, dar și faptul că trenează campania de vaccinare. „Trebuia mai mult interes”, a spus Ludovic Orban luni seara, la Digi24.

Întrebat cât de mulțumit este de activitatea executivului, Ludovic Orban a spus că „e loc de mai bine întotdeauna”.

Întrebat ce îl nemulțumește în mod specific, liderul liberal a spus: „Nu suntem printre primele 16 ţări cărora li s-a aprobat PNRR-ul (Planul Național de Redresare și Reziliență – n.r.) şi aici readuc aminte că noi (guvernul sub conducerea lui Ludovic Orban – n.r.) am elaborat un PNRR pe care deja îl şi transmisesem spre negocieri informale la nivelul Comisiei Europene, care a fost schimbat fundamental, şi iată că nu suntem în primele 16 ţări cărora li s-a aprobat PNRR-ul şi care deja au trageri (din fondurile europene – n.r.)”, a afirmat Ludovic Orban, luni seară, la Digi 24.

Întrebat despre campania de vaccinare, Orban a spus că „se putea mult mai bine, în mod evident”.

„Aduceți-vă aminte, noi am pornit bine, după care, la un moment dat când a scăzut intenția de vaccinare și n-a mai existat o asemenea deschidere din partea cetățenilor la vaccinare, nu s-a apelat la niște instrumente. Aici trebuiau puse în mișcare foarte multe forțe, trebuia un pic mai mult interes din partea guvernului, din partea ministrului sănătății, din partea prefecților, din partea direcțiilor de sănătate publică, din partea primarilor, care trebuiau coresponsabilizați, poate chiar motivați pentru o creștere a ratei de vaccinare”, a spus Ludovic Orban.

„Eu i-aș fi stabilit inclusiv premii, introduse așa cum am discutat, cum am stabilit și în coaliție, inclusiv pentru cei care se vaccinează. După aceea, eu nu cred că trebuie pedepsiți cei care s-au vaccinat, pe de altă parte, cum îi premiem pe cei care s-au vaccinat? Dacă iarăși crește rata incidenței și se apelează din nou la măsuri de restricție, măsurile de restricție nu trebuie să fie valabile pentru cei vaccinați, pentru că nu putem să-i pedepsim și pe cei vaccinați, și pe cei care nu se vaccinează”, a arătat Ludovic Orban.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *