Ludovic Orban a făcut o vizită la Ministerul Sănătății, după ce a participat la Palatul Cotoroceni la o ședință de evaluare și prezentare a măsurilor anti-Covid, alături de miniștrii Apărării, al Sănătății, șeful DSU și Alexandru Rafila, reprezentant al României la OMS.
Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat, după vizita la Spitalul Militar, că în următoarele două săptămâni vor fi verificate toate unitățile medicale în care sunt internați pacienți cu Covid-19, pentru ca un dezastru ca acela de la Piatra-Neamț să nu se mai repete:
„Am discutat despre creşterea capacităţii de tratare în secţiile de terapie intensivă, am analizat posibilele soluţii. Obiectivul nostru este ca, în termen de o săptămână, să creştem cu peste 200 numărul de locuri din secţiile de terapie intensivă. De asemenea, pregătirea noilor secţii de terapie intensivă ale spitalelor să fie extrem de riguroasă, toate sistemele să fie funcţionale, toate circuitele să fie respectate şi, de asemenea, toate instalaţiile să funcţioneze corect”, a declarat Orban.
„Din ceea ce știm noi, testul de tip Real Time PCR, care i-a fost făcut la spitalul militar din Belgia este negativ. Probabil la Floreasca nu a fost test de tip Real Time PCR pentru că nu au avut timpul necesar de procesare. E posibil să fi fost un test antigen. De altfel, domnul doctor a contractat virusul și s-a vindecat. Ca atare, are antocorpi. Probabilitatea de a fi pozitiv era foarte mică”, a spus Ludovic Orban.
PSD îi cere demisia lui Ludovic Orban
PSD a transmis marţi în comunicat în care cere demisia „urgentă” a premierului Ludovic Orban, respectiv a ministrului Sănătăţii Nelu Tătaru, pe care-i acuză de „eşec catastrofal în gestionarea pandemiei”. Social-democraţii dau vina pe Guvern pentru tragedia de la Piatra Neamţ şi subliniază că liberalii au umplut sistemul de sănătate şi inspectoratele pentru situaţii de urgenţă cu „politruci, chelneri şi rubedenii”.