Ludovic Orban și-a prezentat, miercuri, moțiunea în fața colegilor din organizația PNL Galați.
Președintele PNL, Ludovic Orban, le-a transmis liberalilor gălățeni că el apără doctrina națională, patriotică, creștină, valori „adorate” de o mare parte dintre români, și că nu se va bate pentru „15-17% din publicul modern, progresist”.
„La ora actuală există în România aproximativ 65-70% din populaţie care adoră sau simpatizează, vibrează la elemente de doctrină naţională, patriotică, creştină, cu baza conservatoare, cu fundamentele tradiţionale ale societăţii româneşti, satul românesc, şcoala, biserica, familia, sunt lucruri fundamentale în dezvoltarea societăţii româneşti, sunt valori pe care noi trebuie să le apărăm, ca şi partid politic”, a spus Ludovic Orban.
„Nu pot să mă bat pe o nişă de 15-17% care cuprinde numai publicul ăsta, să-i zicem, modern sau progresist, în condiţiile în care avem un bazin atât de larg de expunere pe care noi PNL trebuie să îl reprezentăm, nu să lăsăm PSD-ul mincinos care a ţinut România pe loc şi care nu a făcut altceva decât să menţină subdezvoltarea României şi statul pe loc în competiţie cu celelalte ţări occidentale sau nu o să le lăsam la alţi demagogi care s-au trezit peste noapte şi se bat cu cărămida în piept că sunt naţionalişti”, a adăugt Ludovic Orban.
Coaliția de guvernare a ajuns la un consens cu privire la forma finală a rectificării bugetare, a anunțat președintele Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, la finalul ședinței de marți. Totodată, liderul PNL a vorbit despre poziția USR PLUS privind planul Anghel Saligny, afirmând că liberalii au răbdare și așteaptă să își definitiveze propunerile.
„Am avut mai multe puncte în discuție, în cadrul ședinței coaliției de astăzi. În primul rând, vreau să anunț că ne-am înțeles asupra propunerii de rectificare bugetară, care urmează să fie adoptată de Guvern prin ordonanță de urgență. Practic, au fost îndepărtate ultimele puncte în care mai existau discuții și solicitări, pe diferite teme, și practic am convenit în această seară asupra formulei de rectificare bugetară”, a declarat președintele PNL, Ludovic Orban.