Ludovic Orban le răspunde lui Florin Cîţu şi Rareș Bogdan: Corectitudinea mea instituţională a ajuns să fie exploatată mârşav

Ludovic Orban a declarat sâmbătă, la Blaj, că şi-a îndeplinit “obligaţiile regulamentare” prin faptul că a convocat vineri seara şedinţa Birourilor permanente reunite din Parlament în vederea stabilirii calendarului dezbaterii moţiunii de cenzură.

Preşedintele PNL şi al Camerei Deputaţilor a adăugat că regretă că s-a ajuns ca această “corectitudine instituţională” a sa să fie “exploatată în mod mârşav” pentru manipularea membrilor PNL.

Ludovic Orban a fost întrebat de jurnalişti cum le răspunde reprezentanţilor PNL care au criticat faptul că el a convocat atât de repede şedinţa Birourilor permanente reunite vineri seara, la câteva ore după depunerea de către USR PLUS şi AUR a textului moţiunii de cenzură.

“Îi sfătuiesc să citească regulamentul şedinţelor comune. Este obligaţia preşedintelui Camerei Deputaţilor ca, în aceaşi zi în care se depune moţiunea, să convoace Birourile Permanente reunite pentru prezentarea moţiunii, iar ulterior să comunice guvernului moţiunea”, a spus Ludovic Orban.

„Îmi pare rău că am ajuns ca să fie folosită respectarea regulamentulului, corectitudinea mea instituţională, să fie exploatată în mod mârşav, pentru a manipula membrii PNL, pentru a-i face să creadă altceva decât ceea ce am făcut eu şi anume mi-am îndeplinit obligaţiile legale şi am acţionat în conformitate cu prevederile regulamentului şedinţelor comune”, a afirmat Ludovic Orban.

Premierul Florin Cîţu a afirmat sâmbătă, la Timişoara, că este o “acţiune bizară” gestul preşedintelui PNL, Ludovic Orban, de a face “tot posibilul” în calitatea sa de preşedinte al Camerei Deputaţilor ca moţiunea USR PLUS AUR să fie dezbătută.

Totodată, Ludovic Orban a fost criticat şi de către europarlamentarul liberal Rareş Bogdan, prim-vicepreşedinte al PNL, susţinător al lui Florin Cîţu în competiţia internă din partid, care a declarat, la Timişoara, că Orban ar fi trebuit să îşi delege atribuţiile către un vicepreşedinte al Camerei, pentru a nu se interpreta că îşi doreşte să se meargă “pe repede înainte” cu procedura moţiunii de cenzură.

author avatar
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.
Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Putin continuă războiul în Ucraina: Demisia lui Dmitri Kozak, un semnal clar al refuzului de pace, conform ISW

Vladimir Putin pare hotărât să prelungească conflictul din Ucraina,...

Rareș Lazăr, de la “România în Acțiune” la Primăria Capitalei: O nouă candidatură intră în cursă

Scena politică a Bucureștiului se agită odată cu anunțul...

Peste 200 de parlamentari români încasează cash 35.000 de lei, cu justificări doar pentru jumătate

Conform legislației actuale, deputații și senatorii trebuie să prezinte...

Anchetele Lumea Politică

Mafia în Parlamentul României. Lider liberal coleg de retrocedări cu Seif Duduianu

Un parlamentar miliardar din salariul de bugetar afișează o...

Raluca Turcan se duce la concert pe banii Parlamentului. Concertul este în Japonia!

Raluca Turcan, vice-președintele Camerei Deputaților și-a aprobat o vacanță...

Pîslaru „Împrumutatorul”. Suma incredibilă pe care a dat-o ministrul cu împrumut!

În timp ce discută despre situația dezastruoasă a economiei...

Articole pentru tine