joi, iunie 4, 2026
18 C
București

​Marcel Ciolacu, despre liste comune PSD-PNL la alegeri: Nu poţi să uneşti cele două familii

Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni seara că, în prezent, ar fi „foarte greu” să se poată realiza o alianţă PNL – PSD şi liste comune pentru cele două „familii”, dar dacă românii îşi doresc „se poate reface actuala coaliţie” după alegeri.

Întrebat, într-o emisiune la Antena 3, despre o posibilă alianţă PNL – PSD, Ciolacu a răspuns: „Timpul ne arată că nu. Nu poţi să uneşti cele două familii. A existat USL. A fost făcută împotriva cuiva, a fost făcută împotriva preşedintelui Traian Băsescu. Eu împreună cu Nicolae Ciucă nu suntem duşmani, suntem adversari politici. Ăsta este adevărul indiferent că reuşim să comunicăm împreună şi să ducem lucrurile într-o direcţie corectă. Foarte greu să mai avem o alianţă şi liste comune în acest moment. Dar e posibil ca, după alegeri, dacă aşa hotărăsc românii, să putem reface această coaliţie”, conform Agerpres.

Referitor la viitorul preşedintele al României, Marcel Ciolacu îşi doreşte să fie din partea PSD.

„Cred că după 20 de ani şi mai ales după multiple crize, este momentul, în România, să fie un preşedinte de stânga, un om care să simtă de stânga, să simtă într-o echitate socială. În momentul în care Partidul Social Democrat a intrat şi şi-a asumat această guvernare grea (…), ne-am uitat la cifre înainte de a ne asuma această guvernare. Cred că e cazul să fie un preşedinte de stânga, care să aducă o echitate socială şi nu să ne întoarcem iarăşi la un prag, la o criză”, a adăugat Ciolacu.

În ceea ce îl priveşte, dacă ar alege pentru viitor funcţia de preşedinte al României sau pe cea de prim-ministru, Marcel Ciolacu a mărturisit că îşi doreşte să nu îi fie ”ruşine” cu ce a făcut în ultima perioadă.

Ultimele știri

Trei situații în care ne putem pensiona mai devreme. Zeci de mii de români sunt avantajați de noua lege

Românii pot ieși mai devreme la pensie dacă îndeplinesc...

Mesajul lui George Simion înainte ca Nicușor Dan să desemneze premierul: „AUR nu va susține așa ceva”

George Simion, liderul AUR, a anunțat că partidul său...

SRI, partener în contractul de 196 milioane euro cu Digi. Mai este o firmă cu rol cheie

Serviciul Român de Informații (SRI) este implicat într-un contract...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine