luni, septembrie 21, 2026
15.4 C
București

Activiști evrei au fluturat steagul Palestinei și au cerut oprirea genocidului din Gaza, chiar în parlamentul austriac: „Nu am de ce să-mi fie rușine”

Un protest al activiștilor pro-palestinieni a întrerupt dezbaterile din parlamentul austriac. Parlamentul austriac a sărbătorit luni cea de-a 75-a aniversare a semnării Declarației Universale a ONU a Drepturilor Omului. Ședința a fost marcată de un protest al activiștilor pro-palestinieni, care au scandat lozinci precum “Opriți genocidul” sau “Încetați focul acum!”.

Activiștii, evrei ei înșiși, i-au acuzat pe politicienii austrieci că sunt “complici” deoarece Austria a votat împotriva unei rezoluții a ONU care solicita încetarea imediată a focului în Gaza, transmite B1TV.

Ședința solemnă a Parlamentului austriac a fost întreruptă de manifestanții pro-palestinieni, care au ridicat steaguri palestiniene și au afișat bannere cu cereri de încetare a focului și mesajul “evrei împotriva genocidului”. Aceștia au acuzat Parlamentul spunând: “Sunteți complici”.

Wolfgang Sobotka (ÖVP), președintele Consiliului Național, a reacționat, afirmând: „Ar trebui să vă fie rușine! Hamas a încălcat grav drepturile omului!”. După câteva minute, activiștii au fost evacuați din Parlament.

Unul dintre protestatari, Dalia Sarig-Fellner, activistă în cadrul grupului evreiesc „Nu în numele Vienei”, a explicat că scopul protestului a fost să atragă atenția asupra „modului în care zeci de mii de oameni sunt uciși în prezent în Gaza, majoritatea copii”. Ea a criticat decizia Guvernului austriac de a vota împotriva unei încetări imediate a focului la ONU, declarând: „Asta nu este în numele nostru”. Sarig-Fellner a considerat că este „complet absurd și teribil să folosim Holocaustul pentru a justifica aceste crime”. În legătură cu reacția lui Wolfgang Sobotka, ea a spus: „Mi se pare de necrezut că strigă la o femeie evreică: ‘Să-ți fie rușine’. Nu am de ce să-mi fie rușine; ar trebui să-i fie lui rușine că nu face nimic și că acest Guvern este complice!”.

Ultimele știri

Călin Georgescu, ridicat din trafic de DIICOT într-o operațiune fulger: Este vizat într-un megadosar de înșelăciune alături de un cunoscut afacerist

Călin Georgescu a fost ridicat din trafic de DIICOT, într-un dosar de înșelăciune cu prejudiciu de peste 1,1 milioane de euro.

Grindeanu acuză AUR că vrea alegeri anticipate. Simion i-ar fi spus direct că partidul nu votează niciun guvern

Grindeanu susține că George Simion i-ar fi spus direct că AUR nu va vota niciun guvern și vrea alegeri anticipate.

PSD îi pune condiții lui Siegfried Mureșan pentru a redeschide negocierile. Sorin Grindeanu: „Nu am auzit nimic”

PSD cere lui Siegfried Mureșan să includă „decalogul de la Sinaia” în programul de guvernare pentru a relua negocierile.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine