marcel ciolacu

Liderul PSD Marcel Ciolacu a dat de înțeles joi că a avut o întâlnire bună cu PNL în ceea ce privește „formarea unei noi majorități” și a confirmat că în timpul discuțiilor s-a menționat soluția premierilor prin rotație.

„Suntem pe un drum corect şi dacă vom fi şi cinstiţi, şi patrioţi, acesta este un drum care va duce către formarea unei noi majorităţi”, a declarat Ciolacu, repetând că PSD va merge la discuţiile de la Cotroceni cu o propunere de prim-ministru. În acest weekend, PSD va lucra la un program de guvernare, urmând ca apoi să fie „uniformizate” eventual cele două programe, a spus Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu a precizat că PSD a solicitat prezentarea execuției bugetare, întrucât consideră că „prioritatea zero” trebuie să fie o rectificare bugetară.

„Am avut o primă întâlnire cu colegii de la PNL. De la început, atât eu, cât şi colegii mei, am cerut să fie o întâlnire serioasă, aplicată pe nevoile românilor. Nu am avut discuţii în ceea ce priveşte funcţiile din Guvernul României. Credem că prioritatea numărul unu este stabilizarea României. Printr-un efort comun şi printr-un program de guvernare coerent, să încercăm să ajungem într-un ritm aşteptat de români. Eu cred că suntem pe un drum corect şi dacă vom fi şi cinstiţ,i şi patrioţi, acesta e drumul către formarea unei majorităţi”, a declarat Marcel Ciolacu.

Întrebat despre deţinerea funcţiei de premier prin rotaţie, liderul PSD a spus că „a fost o discuţie privind propunerea de premier. Ne menţinem decizia PSD de a merge la consultări cu o propunere de premier. Atunci au venit mai multe soluţii pe care o să le analizăm fiecare dintre noi în interiorul partidului. A fost printre ele şi această soluţie, de a veni prin rotaţie. Presupun că de aceea avem consultări, ca să mergem cu o soluţie comună”, a arătat Marcel Ciolacu.

Liderul PNL, Florin Cîțu, afirmase, la rândul său, joi seară, după discuțiile cu Marcel Ciolacu pentru formarea unui nou guvern, că a fost o întâlnire bună. Acesta a spus că discuția a fost și despre proiecte care să intre în programul de guvernare, iar una dintre variantele „interesante” pentru executiv este schimbarea premierului o dată la doi ani.

Andrada Ionescu

Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic...

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *