joi, iunie 18, 2026
25.8 C
București

Marcel Ciolacu vrea mărirea pensiilor pentru toată lumea. Care e procentul de pornire

Mărirea pensiilor trebuie făcută pentru toată lumea, iar procentul minim va fi de 10%, susține liderul PSD, Marcel Ciolacu. Programul de ajustare al pensiilor a fost făcut de specialiștii din PSD împreună cu Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei, a mai spus Ciolacu.

Marcel Ciolacu a făcut joi seara declarații despre mărirea pensiilor:

„Am spus, nu e prima oară: trebuie să plecăm de la 10%, categoric. Când mărim pensiile, mărim la toată lumea, şi la cei care au pensii mai mici, şi la cei care au pensii mai mari. Părerea mea e că trebuie găsită calea, cum am găsit când am intrat la guvernare acel program pe care l-am lucrat împreună cu doamna Olguţa Vasilescu, în care la anumite zone, la peste trei milioane şi jumătate de pensionari, am venit şi cu acele ajutoare pe o perioadă, mai ales perioada de iarnă, şi se vede cât de bine au venit”, a spus Ciolacu, răspunzând unei întrebări pe tema pensiilor adresată de un jurnalist, potrivit B1TV.

Referitor la legea bugetului, Marcel Ciolacu a spus că ar putea fi o premieră pentru România dacă va fi gata în noiembrie:

„Ar fi o premieră în cei 30 de ani de la Revoluţie să venim cu legea bugetului în noiembrie, să avem timp să dezbatem cea mai importantă lege care este votată în Parlament. Din punctul meu de vedere şi al colegilor mei, celor care am făcut impactul bugetar. Repet, am părerea că va fi o creştere economică mai mare, ne încadrăm, este inuman să vorbim de o decizie de a avea sub 10% o mărire a pensiilor”, a mai afirmat Marcel Ciolacu.

Ultimele știri

Adrian Câciu, despre șefii de partid anti-Veștea: „iele care vor să pară zâne”

Social-democratul Adrian Câciu a lansat critici virulente la adresa...

Ciprian Ciucu a fost pus sub acuzare de procurorii DNA pentru luare de mită. Primarul Capitalei a ajuns la audieri

Primarul Capitalei și prim-vicepreședintele PNL, Ciprian Ciucu, a ajuns...

Gheorghe Falcă aruncă o informație fără sens: “Domnul Veștea este exclus de ieri din partid”

Europarlamentarul Gheorghe Falcă a declarat că Adrian Veștea a...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine