Măsuri de urgenţă sunt aplicate pe litoralul românesc, după creșterea numărului de infectări cu COVID. Patrulele polițiștilor reapar, pentru a verifica dacă regulile sanitare sunt respectate de către cetățeni și comercianți. Măsurile sunt luate deoarece stațiunile de la Marea neagră sunt extrem de aglomerate în vârf de sezon.
Prefectul judeţului Constanţa, Silviu Coşa, a explicat ce măsuri de urgență întră în vigoare în județul Constanța în această perioadă
Astfel, în zonele aglomerate ar putea apărea patrule, care să verifice dacă turiştii respectă restricţiile. Vor fi şi controale în mijloacele de transport în comun şi în restaurante.
„Este o perioadă foarte aglomerată. Sunt chiar 300 de mii de turiști, zilnic, aflați pe litoral. Aceștia nu sunt distruibuiți în mod egal, pe raza județului. Ei se regăsesc aglomerați pe anumite zone, terase, plaje, faleze. Locuri în care aglomerația favorizează răspândirea virusului.
Am constatat că există o creștere a numărului de îmbolnăviri zilnice. Și chiar dacă rată de incidență este subunitară, este 0,12 pe județ, am considerat că este necesar să impunem anumite măsuri astfel încât să nu ajungem la situațiile nefericite de la sfârșitul anului trecut”, a explicat prefectul Silviu Coșa la Antena 3.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanța, s-a reunit, miercuri, pentru a stabili măsurile care se impun după ce rata de infectare la nivelul municipiului a crescut. Autorităţile locale s-au reunit pentru a nu fi puse în faţa faptului împlinit, în cazul în care incidenţa ar creşte într-un ritm accelerat.
Măsuri de urgenţă pe litoral. Cele mai importante aspecte prevăzute de Hotărârea nr. 112 a CJSU:
– se reevaluează încadrarea județului Constanța la o rată de incidență mai mică sau egală cu 2/1.000 locuitori;
– primăriile din județ vor comunica CJSU până vineri, la ora 12:00, hotărârile adpotate de CLSU-uri pentru dispunerea de măsuri de prevenire a răspândirii infectării cu virusul SARS-CoV-2;
– autorizarea și avizarea de evenimente de către U.A.T.-uri (mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte etc.), se va face respectând strict prevederile HG 730/2021;
– în fiecare luni, primăriile vor informa Instituția Prefectului cu privire la evenimentele pe care le-au avizat;
– CLSU-urile vor dispune acțiuni organizate pentru accelerarea ritmului campaniei de vaccinare. Pentru acest demers, compartimentele de specialitate din cadrul primăriilor vor informa cetățenii și vor oferi explicațiile necesare. De asemenea, autoritățile locale trebuie să identifice și să pregătească spații adecvate pentru vaccinare, care vor fi puse la dispoziția echipelor mobile;
– structurile MAI, ITM Constanța, DSP Constanța și DSVSA Constanța vor intensifica acțiunile de control privind respectarea prevederilor din HG 730/2021, cu precădere în mijloace de transport în comun, în spații închise și la evenimentele cu număr mare de participanți.
„S-a propus instituirea controalelor în zonele aglomerate pentru a se respecta măsurile sanitare. În primul rând purtarea măştilor de protecţie şi distanţarea fizică. În autobuze şi adunări în aer liber, cum ar fi competiţii sportive, mitinguri, spectacole. De asemenea, s-a cerut ca fiecare primărie din judeţ să dispună de un spaţiu de vaccinare şi să se aducă la cunoştinţă că imunizarea este cea mai sigură metodă de a nu face forme grave de COVID-19″, a explicat prefectul judeţului Constanţa, Silviu Coşa.