Celebra actriță Meryl Streep a atras atenția asupra situației alarmante a drepturilor femeilor în Afganistan, în cadrul unui discurs emoționant susținut la Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite. Streep a criticat dur noile „legi ale moralității” impuse de regimul taliban, subliniind contradicția șocantă între drepturile animalelor și cele ale femeilor în țara condusă de extremiști.
„O veveriță are mai multe drepturi decât o fată în Afganistanul de astăzi, deoarece parcurile publice au fost închise femeilor și fetelor de către talibani”, a declarat Streep, ilustrând astfel gravitatea situației, conform B1TV.
„Astăzi, în Kabul, o pisică are mai multă libertate decât o femeie. O pisică poate să stea pe veranda din faţa casei şi să simtă soarele pe faţă, poate să alerge după o veveriţă în parc”, a declarat Streep luni, la un eveniment de sensibilizare cu privire la drepturile femeilor afgane la sediul ONU din New York.
Actrița a evidențiat numeroasele restricții impuse femeilor afgane, incluzând interzicerea vocii feminine în spațiul public și obligativitatea de a evita contactul vizual cu bărbații care nu sunt rude. „O pasăre poate cânta în Kabul, dar o fată nu poate cânta în public. Aceasta este o suprimare a legii naturale”, a adăugat Streep, avertizând că „modul în care această cultură, această societate a fost răsturnată este un avertisment pentru restul lumii”.
Aceste noi măsuri se adaugă unui șir lung de restricții implementate de talibani în ultimii trei ani, de la limitarea accesului la educație și muncă, până la impunerea unor coduri vestimentare stricte pentru femei.
În replică la acuzațiile aduse, purtătorul de cuvânt al talibanilor a susținut că „nimeni nu le poate refuza femeilor drepturile pe care Islamul le-a acordat”. Suhail Shaheen, șeful biroului politic al talibanilor, a declarat că regimul „respectă foarte mult” femeile și nu le-ar „compara niciodată cu pisicile”, adăugând că sute de mii de femei afgane ocupă în prezent diverse poziții în ministere sau sunt antreprenoare.
Cu toate acestea, promisiunile repetate ale talibanilor privind reintroducerea fetelor în școli, după o presupusă reformă educațională aliniată principiilor islamice, rămân neîndeplinite până în prezent.