România a coborât în topul fericirii față de anul anterior. Cei mai triști oameni din lume sunt oamenii din Afganistan. Cum arată topul mondial al fericirii
România a coborât în topul fericirii față de anul anterior. Cei mai triști oameni din lume sunt oamenii din Afganistan. Cum arată topul mondial al fericirii

România ocupă locul 32 în topul celor mai fericite țări din 143 de țări, conform Raportului Mondial al Fericirii. Anul trecut, țara noastră se afla pe locul 24. Finlanda se situează pe primul loc pentru al șaptelea an consecutiv.

Danemarca și Islanda ocupă din nou locurile doi și trei, urmate de Suedia (locul patru), iar Norvegia se clasează pe locul șapte.

Statele Unite nu au reușit să intre nici măcar în top 20, fiind prima dată când au obținut o poziție atât de slabă de când a fost creat Raportul Mondial al Fericirii în 2012.

Lituania este considerată cea mai fericită țară din lume pentru persoanele sub 30 de ani, transmite arată PsNews.

Raportul arată că bătrânii sunt acum semnificativ mai fericiți decât tinerii în țări precum Norvegia, Suedia, Germania, Franța, Marea Britanie și Spania. În schimb, situația este inversă în Portugalia și Grecia, unde tinerii sunt mai fericiți decât bătrânii.

De asemenea, datele indică faptul că și copiii sunt din ce în ce mai puțin fericiți. Profesorul Jan-Emmanuel De Neve, directorul Centrului de cercetare a bunăstării de la Oxford, a declarat că aceste scăderi deconcertante, mai ales în America de Nord și Europa de Vest, necesită măsuri politice imediate.

La coada listei pentru 2024 se află Afganistanul, desemnată cea mai nefericită țară din lume, alături de Liban, Lesotho, Sierra Leone și Congo.

Clasamentul se bazează pe șase factori – sprijin social, venituri, sănătate, libertate, generozitate și absența corupției – folosind date din surse precum sondajul Gallup World Poll. Raportul este publicat în fiecare an în cinstea Zilei Internaționale a Fericirii, la 20 martie, fiind un parteneriat între mai multe surse, inclusiv Rețeaua ONU pentru soluții de dezvoltare durabilă, Gallup și Centrul de cercetare Oxford Wellbeing.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *