Un tânăr diagnosticat cu coronavirus povestește că a aflat din presă că testul său a fost pozitiv. El susține că a așteptat mai bine de 12 ore ambulanța care să-l ducă la Spitalul Victor Babeș, iar starea lui de sănătate în acest moment a fost bună. Tânărul din București nu a bănuit nici o clipă că ar fi putut fi infectat, pentru că s-a întors din Marea Britanie, zonă aflată, cel puțin în acel moment, în afara zonei de risc.
„La ora la care scriu acest mesaj sunt internat la Victor Babeş cu diagnosticul confirmat de coronavirus. Am ajuns în urmă cu aproximativ 1 oră, după ce am aşteptat ambulanţa 12 ore“, a început să povestească bărbatul, pe Facebook.
Acesta spune că la sfârşitul lunii februarie a călătorit la Londra, dar, în condiţiile în care până de curând Marea Britanie nu era considerată o zonă de risc, a crezut că şansele de infectare sunt minime. În seara zilei de luni, 10 martie, după ce a făcut febră, bărbatul a mers la spitalul Victor Babeş, unde i s-a făcut testul pentru coronavirus, şi s-a izolat la domiciliu în aşteptarea rezultatului. Acesta a venit la două ore după ce pacientul aflase deja din presă că era infectat, potrivit PsNews.
Iată mesajul emoționant al tânărului infectat cu coronavirus.
„Bună dimineaţa, prieteni,
La ora la care scriu acest mesaj sunt internat la Victor Babeş cu diagnosticul confirmat de coronavirus. Am ajuns în urmă cu aproximativ 1 oră, după ce am aşteptat ambulanţa 12 ore. Luni seară am făcut febră 39.2, iar medicii de la Matei Balş mi-au făcut şi testul de coronavirus. Fusesem în Londra între 25-27 februarie, dar până zilele trecute Marea Britanie nu era considerată o zonă cu risc. Prin urmare toată lumea a crezut că şansele de a fi infectat sunt minime. Inclusiv eu. M-am izolat la domiciliu în aşteptarea rezultatului.
Rezultatul l-am aflat din presă. În jurul orei 17:30 am citit că: “Bărbat, 34 ani, Bucureşti, care s-a întors în data de 27 februarie 2020 din Londra, Marea Britanie, s-a prezentat cu simptomatologie la INBI Matei Balş.”
Era o şansă bună să fiu cazul 7 din 10 martie. Însă pe mine nu mă anunţase nimeni nimic. Am sunat la toate numerele pe care le-am găsit şi am vorbit cu toate persoanele despre care ştiam că ar putea avea chiar şi o minimă informaţie. Voiam evident să aflu dacă într-adevăr era vorba despre mine. N-am aflat nimic. După zeci de telefoane pe care le-am dat eu la toate numerele oficiale puse la dispoziţie, am fost sunat la 2 ore după ce aflasem informaţia din presă. Mi s-a confirmat că sunt pozitiv şi am fost informat că urmează să vină o salvare (acea “izoletă”) să mă preia.
Am aşteptat 12 ore salvarea. În acest timp am vorbit sper cu toţi oamenii cu care am fost în contact în ultimele 2 săptămâni. Le-am recomandat să ia legătura cu DSP, să sune la numărul 0800 800 358 sau la 112 în funcţie de caz. Îmi doresc din tot sufletul ca toată lumea să fie în regulă.
Deşi în povestea mea de până acum am întâlnit multe probleme (pe o parte le-am enumerat) şi multă lipsa de empatie din partea unor autorităţi, am încredere în medici şi cred că aplicând măsurile corecte o să fie bine. Voi încerca să trimit feedback-ul meu cât mai detaliat către persoanele care pot schimba ceva chiar şi în al 11-lea? ceas. Sunt multe lucruri care scârţie când vorbim despre comunicarea cu pacientul, relaţia cu 112, relaţia cu autorităţile care se ocupă de problemă. Medicii şi asistentele de la Matei Balş şi Victor Babeş s-au comportat până acum exemplar. Au fost cu toţii empatici şi dornici să ajute. Altfel, pare că parascovenia asta e mai contagioasă decât credeam. M-am gândit şi eu: “N-o să fiu chiar eu afectat”. Nu sunt în măsură să dau sfaturi complexe despre coronavirus, dar staţi în casă. Lucraţi de acasă în măsura în care puteţi. Aplicaţi tot ceea ce vă îndeamnă medicii. Protejaţi-i pe cei dragi. Mulţi dintre cei care se ocup de problema par a fi buni profesionişti, dar la fel pare şi că limitele sistemului sanitar sunt încercate la 29 de cazuri. Nu ştiu ce se va întâmpla dacă acest număr va creşte. Şi pare că va creşte. Prin urmare, faceţi orice ca să evitaţi să vă îmbolnăviţi voi sau să-i îmbolnăviţi pe cei dragi.
Am vorbit deja cu cei din familie şi cu prietenii. Ei sunt în izolare la domiciliu şi o parte au făcut deja testele. Îi iubesc şi sper să le fie bine.
Colegii mei de la 2Performant sunt toţi în izolare la domiciliu. Îmi pare rău că i-am pus şi pe ei şi pe familiile lor în situaţia asta. Sper din toată inima să fie sănătoşi pentru că asta e cel mai important. Sunt convins că se vor descurca de minune să ducă pentru următoarele săptămâni povestea mai departe şi remote. #theshowmustgoon
Vor reveni ei cu detalii oficiale şi alte informaţii în orele, zilele şi săptămânile următoare. Mă voi întoarce şi eu alături de ei măcar remote imediat ce sănătatea îmi va permite şi voi avea acceptul medicilor.
Sper să-mi revin cât de repede şi mă rog ca toată lumea să fie bine. Însă nu cred că va fi aşa dacă nu ia fiecare măsuri în momentul ăsta. #ACUM
Aveţi grijă de voi şi de ai voştri“.