sâmbătă, octombrie 10, 2026
14.8 C
București

Micii de Dedulești, „sechestrați” la control. Vor lipsi o perioadă din farfuria românilor

Micii de Dedulești, sechestrați de autorități. Celebrii mititei nu vor mai ajunge o perioadă în farfuriile românilor, pentru că comercializarea acestora a fost oprită de autorități. ANPC a derulat o acțiune de control a comercianților de pe Dealul Negru, din Argeș, unde se comercializează celebrul preparat românesc tradițional.

S-au descoperit nereguli grave, iar pentru patru localuri, care vindeau micii de Dedulești, activitatea a fost întreruptă, relatează B1TV.

Controalele de pe Dealul Negru au făcut parte dintr-o campanie amplă derulată în regiune, cu prilejul Zilei Siguranței Alimentare, celebrate pe data de 7 iunie.

Dintre cei cinci operatori economici, doar unul a rămas cu micii pe grătar. Ceilalți patru s-au ales cu activitatea suspendată. De asemenea, au fost aplicate amenzi contravenționale, în valoare de 93.000 de lei și au fost oprite definitiv de la comercializare 78 de kg de produse alimentare, în valoare de 2.360 de lei.

La controale, Protecția Consumatorului a constatat mai multe abateri: utilizarea spațiilor frigorifice neigienizate, nerespectarea condițiilor de depozitare a produselor – temperatura de păstrare indicată de producător, comercializarea produselor fără indicarea gramajului, comercializarea unor produse fără elemente de identificare și caracterizare.

În zilele următoare echipe mixte ale ANPC vor efectua în continuare controale în regiune, arată sursa citată.

Ultimele știri

România, menționată din nou într-un articol critic la adresa lui Trump. POLITICO acuză presiuni asupra diplomaților pentru o conferință din Lituania

POLITICO acuză administrația Trump de presiuni asupra României și altor aliați pentru o conferință despre dezinformare la Vilnius.

Doru Bușcu vede un blat pentru guvernul Niculescu. AUR ar putea fi următoarea țintă de fragmentare

Doru Bușcu susține că premierul desemnat Luca Niculescu este sprijinit în culise pentru a fi validat în Parlament.

Cristoiu pune sub semnul întrebării numirea lui Luca Niculescu. Ar putea fi o înțelegere ascunsă cu Grindeanu

Ion Cristoiu crede că desemnarea lui Luca Niculescu ar putea fi rezultatul unei înțelegeri secrete cu PSD, prin Sorin Grindeanu.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine