joi, martie 12, 2026
4.2 C
București

Milionarul Bogdan Peșchir a fost adus pentru audieri la Parchetul General. A venit camuflat cu glugă, ochelari și șapcă

Milionarul Bogdan Peșchir, principalul finanţator al campaniei lui Călin Georgescu, a fost adus vineri la Parchetul General pentru a fi audiat, după ce cu o zi în urmă a fost reținut pentru 24 de ore.

Bogdan Peșchir a fost adus flancat de polițiști, în jurul orei 11.00. El a venit camuflat, cu șapcă, ochelari și glugă, scrieA3.

Peșchir a fost adus joi seară de la Brașov la București pentru audieri, a fost reținut, iar azi va fi dus la instanță cu propunere de arestare preventivă.

Conform unor surse din anchetă, Peșchir ar fi făcut tranzacții pe TikTok de peste 990.000 de euro, totul pentru influențarea votului. Aceste informații au fost confirmate de mai multe părți din dosar audiate în aceste luni. Acuzația a fost negată de omul de afaceri din Brașov.

Bogdan Peşchir, numit şi ”miliardarul crypto fără chip” şi-a arătat pentru prima dată faţa joi. El avea faţa acoperită cu o mască, purta o şapcă şi avea ochelari de soare, pentru a-şi ascunde figura, însă a fost obligat de către poliţistul care îl controla să le scoată pentru a-l putea identifica, aşa încât a putut fi fotografiat.

La locuinţa lui au fost făcute percheziţii joi într-un dosar penal vizând coruperea alegătorilor în campania pentru fostul candidat la prezidenţiale Călin Georgescu.

Procurorii au făcut, joi, şaptesprezece percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Braşov, Botoşani, Călăraşi, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Maramureş, Mureş şi Timiş, la locuinţele unor persoane fizice, într-un dosar penal privind coruperea alegătorilor.

Cum a finanțat Bogdan Peșchir campania de influență de pe TikTok pentru candidatura lui Călin Georgescu

Bogdan Peșchir a fost identificat drept principalul finanțator al unei ample campanii de influențare desfășurate pe TikTok, menite să promoveze candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din România de la sfârșitul anului 2024. Investigațiile au confirmat implicarea sa atât în finanțarea, cât și în organizarea logistică a campaniei, iar anumite aspecte tehnice sugerează posibile legături externe, inclusiv cu Federația Rusă.

Potrivit surselor judiciare, ancheta penală a arătat că Bogdan Peșchir și-a folosit contul de TikTok, „bogpr”, pentru a finanța promovarea lui Călin Georgescu cu peste un milion de euro. Din această sumă, o tranșă semnificativă de 381.000 USD a fost direcționată către platforma TikTok între 24 octombrie și 24 noiembrie 2024. Reprezentanții TikTok au confirmat oficial această plată în cadrul unei discuții cu autoritățile române, pe 28 noiembrie 2024. Ulterior, Peșchir a recunoscut că banii au fost folosiți pentru conturile implicate în campania de promovare a lui Georgescu.

Fondurile oferite de Bogdan Peșchir au fost utilizate pentru o strategie online sofisticată, bazată pe influențare masivă pe TikTok. Campania s-a desfășurat printr-o rețea de 20.321 de conturi, create între 2022 și 2023, care au generat peste 2,1 milioane de comentarii suspecte începând cu 23 noiembrie 2024, toate susținând candidatura lui Călin Georgescu. Aceste conturi au fost realizate pe baza unor șabloane prestabilite, având nume precum „ushakov.” sau „aleksandrov.”, urmate de cinci caractere aleatorii. Analiza tehnică a relevat că cele mai utilizate 15 adrese IP asociate acestor conturi provin din Turcia, sugerând o gestionare centralizată de pe aceleași dispozitive.

Ultimele știri

Reacția Oanei Țoiu după ce Parlamentul României a aprobat folosirea bazelor militare de către SUA

Parlamentul României a aprobat utilizarea bazelor militare naționale de...

Iranul amenință cu atacuri economice. Escaladare după un raid aerian asupra Teheranului

Armata iraniană avertizează că va lovi infrastructura economică asociată...

Ministrul Sănătății anunță o schimbare majoră în sistem: Se întâmplă după 36 de ani de așteptare

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat lansarea unei noi...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine