Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, are o şedinţă de urgenţă la Palatul Victoria cu premierul Nicolae Ciucă, iar tema principală se referă la tăierea salariilor. Marcel Boloş, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a dezvăluit, în exclusivitate la Decisiv, scenariul în care salariile la stat pot fi tăiate, iar angajările pot fi reduse.

„Eu am venit în contextul în care avem de făcut o reformă a salariilor bugetarilor. Aceea este în trimestrul doi al acestui an şi face parte din cererea de plată numărul 4 (n.r. din PNRR). Am explicat că acest jalon are componentă de sustenabilitate, care este prevăzută la toate reformele: pensii speciale, pensii generale, salarizarea bugetarilor. Şi este o componentă destul de dură pe care noi trebuie să o ducem la bun sfârşit. Şi avem şi această revizuire a coeficienţilor de ierarhizare care mai apoi s-a dus către ideea că trebuie să tăiem salariile.

Nu pot să fac o declaraţie populistă doar de dragul de a da bine pe sticlă. Rostul pe care îl are ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, aşa cum Guvernul Ciucă până la ultimul euro adus în România, aşa şi acum ministerul nostru, are sarcina de a spune lucrurile aşa cum sunt scrise în PNRR. Nimic în plus, nimic în minus pentru ca să nu afectăm stabilitatea financiară a României.

Avem un volum de cheltuială de 110 miliarde de lei şi aşa cum ne cere Comisia şi la pensiile speciale şi, probabil ne va cere şi la pensiile generale, trebuie să avem impact financiar semnificativ. Cu alte cuvinte, să prezentăm măsuri de reducere a cheltuielilor. Iar eu am fost sincer şi am prezentat care ar fi scenariile posibile. Întorcându-mă la ceea ce se vehiculează în spaţiul public, care nu face decât rău sectorului bugetar, această tăiere de salarii sau revizuirea coeficienţilor de ierarhizare, aproape că este imposibilă. Ne duce în trecut. Aşa cum am văzut că a fost pe vremuri măsura aplicată de Guvernul Boc.

Uşor-uşor, chiar dacă am fost aspru criticat şi mi-am asumat acest lucru, tot ajungem la măsuri de reduceri de cheltuieli care duc spre aceste lucruri: fie să revizuim coeficienţii de salarizare, fie că numărul de salariaţi este revizuit sau avem o politică fiscală ajustată, acestea sunt decizii ale Coaliţiei de guvernare. Încă o dată, spun cu toată sinceritatea, România trebuie să îşi aducă banii în ţară, chiar dacă aceste reforme dor. Sunt patru reforme şi pot să coste România o grămadă de bani”, a declarat Marcel Boloş.

Join the Conversation

1 Comment

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *