vineri, aprilie 3, 2026
14.7 C
București

Ministrul Veștea neagă evidența: majorările salariale „nu cred că sunt făcute în context electoral”

Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării și candidatul PNL pentru șefia Consiliului Județean Brașov, a respins luni orice legătură între recentele majorări salariale și apropiata campanie electorală. “Nu cred că sunt făcute în context electoral, ținând cont că am văzut o serie de categorii profesionale care au fost nemulțumite (…) și cred că acest lucru trebuia făcut în măsura în care-ți permiți din punct de vedere al impactului bugetar”, a afirmat Veștea.

Potrivit estimărilor guvernamentale, “impactul bugetar va fi doar de 1,2 miliarde până la finele anului”, a adăugat ministrul. El a explicat necesitatea adoptării cât mai rapide a legii salarizării unitare, pentru eliminarea discrepanțelor în sistemul bugetar.

“Persoanele cu aceeași pregătire, vechime, grad profesional să fie încadrate în același nivel de salarizare. E și un jalon pe care România trebuie să-l îndeplinească în perspectiva obținerii banilor pe următoarele cereri de finanțare”, a precizat Veștea, într-o emisiune B1TV.

Întrebat despre viitorul coaliției cu PSD după alegerile din 9 iunie, oficialul liberal a răspuns: “Nu cred că ar trebui să existe vreo situație imprevizibilă, ba chiar cred că alegerile locale și europarlamentare au rolul lor. (…) Ar trebui să ne gândim la situația economică la nivel european, faptul că avem război la graniță, că avem de îndeplinit jaloane din PNRR, trebuie o coaliție serioasă, care să aibă maturitatea de a pune interesul țării înainte de interesul personal al fiecăruia dintre partidele respective”.

În ceea ce privește tensiunile dintre candidații celor două partide din unele localități, Veștea le-a catalogat drept “situații izolate”, pledând pentru un proces electoral “pe baza de programe și proiecte”.

De asemenea, ministrul liberal a susținut că majorarea salariului minim reprezintă “o măsură necesară”, în timp ce pentru bugetele primăriilor mici au fost alocate fonduri suplimentare destinate cheltuielilor de personal, pentru a stăvili migrația forței de muncă.

Ultimele știri

Tensiuni în PSD privind susținerea guvernului Bolojan. Constantin Toma îl sfidează pe Grindeanu

Primarul Buzăului, Constantin Toma, a declarat recent că mulți...

„Duel” între Alexandru Rafila și Vlad Voiculescu după obligarea României la despăgubiri de 600 de milioane de euro către Pfizer

Alexandru Rafila, fostul ministru al Sănătății, susține că decizia...

Călin Georgescu, la Tribunalul București: „O lume întreagă suferă din cauza prostiei unora”

Călin Georgescu așteaptă o decizie crucială, astăzi, de la...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine