Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a fost la Răstolița, județul Mureș, și crede că barajul de pe Mureș va fi gata chiar anul acesta, când vom avea „primul kilowatt” produs acolo.

Mircea Fechet a declarat că pentru a accelera procesul, documentațiile necesare construcției barajului și punerii acestuia în funcțiune se realizează în paralel, existând premise pentru ca investiția să producă energie electrică încă din acest an.

Urmează să avem toate cele patru studii, cel mai târziu în luna iunie, care vor sta la baza emiterii acordului de mediu. În același timp, lucrăm la elaborarea hotărârii de guvern pentru scoaterea din fondul forestier a zonei ce urmează să deservească amenajarea hidrotehnică de acolo și îmi doresc foarte mult anul acesta să avem primul kilowatt de energie electrică produs în amenajarea hidro de la Răstolița”, a declarat Mircea Fechet, citat de PsNews.

Amenajarea de la Răstolița din județul Mureș este un obiectiv cu o putere instalată de 35,2 megawați și o energie medie anuală de 46,3 gigawați oră.

Join the Conversation

1 Comment

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *