miercuri, septembrie 30, 2026
14.2 C
București

Miting al palestinienilor, sâmbătă, la București. Serviciile secrete sunt în alertă

Un miting al palestinienilor este organizat sâmbătă la București, iar acțiunea de protest a primit aprobare în Piața Universității.

Asociația Comunității Palestiniene anunță organizarea unui miting de protest împotriva situației din Fâșia Gaza, care va avea loc sâmbătă la București. Acțiunea de protest se va desfășura pe Platoul Statuilor de la Universitate, începând cu ora 16, conform declarațiilor organizatorilor, arată B1TV.

Asociația Comunității Palestiniene din România susține că protestul are ca scop denunțarea complicității la crimele comise de Israel împotriva poporului palestinian, în special în ceea ce privește blocada ilegală și genocidul din Ghetoul Gaza, care afectează în special peste două milioane de palestinieni.

„Sâmbătă, 21 octombrie, de la ora 16:00 la ora 18:00 în Piața Universității, denunțăm complicitatea la crimele comise de Israel împotriva poporului palestinian – în special asupra celor peste două milioane dintre ei supuși blocade ilegale și genocidului în Ghetoul Gaza”, susține Asociația Comunității Palestiniene din România.

Având în vedere această manifestație și contextul actual, autoritățile au decis să intensifice măsurile de securitate pentru anumite obiective din București. Acestea includ ambasadele, Teatrul Evreiesc de Stat, Cimitirul Evreiesc, Complexul Educațional Laude-Reut, Sinagoga Mare și Templul Coral. De menționat că în București a avut loc și un miting de solidaritate cu Israel, joi, în Parcul Izvor.

Ultimele știri

Dominic Fritz, criticat dur de revoluționari. O asociație a revoluționarilor îl acuză că folosește Revoluția în scop politic

LORD'89 acuză pe Dominic Fritz că folosește Revoluția din 1989 pentru scopuri politice personale, după evenimentul de la Timișoara.

Scandal în Parlament la audierea Oanei Gheorghiu. Rogobete și Ungureanu s-au certat: „Nu fiți mitocan!”

Rogobete și Ungureanu s-au certat în Parlament la audierea Oanei Gheorghiu, pe fondul unei întrebări despre centrele de tratament AVC.

Reforma salarizării, contestată de sindicatul din Guvern. Doar 55% dintre instituții au raportat datele salariale

Sindicatul din Guvern cere publicarea datelor reformei salarizării, după ce doar 55% dintre instituții au raportat salariile pentru 2025.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine