joi, septembrie 24, 2026
21.8 C
București

Modificări aduse legii pensiilor speciale, după decizia CCR | Anunţul ministrului Justiţiei, Alina Gorghiu

Comisiile din Senat ar putea da raport marți pe proiectul de lege referitor la pensiile speciale, după decizia CCR, spune ministrul Justiției, Alina Gorghiu

”Astăzi, cel mai probabil în cursul acestei după-amiezi, vor ajunge amendamentele formulate de Guvern, prin Ministerul Muncii, cu toată expertiza pe care noi, ca minister al Justiției, am pus-o la dispoziție, pentru a fi îndeplinite rigorile din motivarea CCR, vor fi prezentate comisiilor, cele două comisii raportoare din Senatul României mâine, la ora 10.00, au programată o ședință comună și sperăm ca, după dezbaterile care vor avea loc (…) vom avea cât de curând, sper eu, în procedură accelerată, și un vot în Senat”, spune Alina Gorghiu.

“Justiţia în România trebuie făcută cu resursă umană”

Ministrul Justiției a precizat că aspectele care au rămas în discuție, ca urmare a deciziei CCR, au fost dezbătute cu reprezentanții Comisiei Europene, pe baza raportului întocmit de Banca Mondială.

”Decizia CCR ne direcționează destul de limitat și ne imprimă direcția. Se face o raportare a bazei de calcul la o medie a indemnizațiilor de încadrare brute lunare și a sporurilor din ultimele 48 de luni, înainte de data pensionării. CCR ne-a dirijat cât mai aproape de ultima lună, noi am încercat această variantă de mijloc care sper să fie în acord cu decizia”, a arătat Gorghiu.

”Am încercat, ca valoare de principiu, să găsim un echilibru între solicitările pe care Comisia Europeană le-a făcut şi maniera în care CCR a motivat decizia. (…) Spaţiul foarte mult de manevră nu am avut”, a spus ministrul.

“Justiţia nu produce bani la bugetul statului, ci trebuie să producă dreptate în societate”

Alina Gorghiu a precizat că magistraţii sunt singura categorie prevăzută cu garanţii constituţionale atunci când vine vorba de PNRR.

”Justiţia în România trebuie făcută cu resursă umană, nu putem să legiferăm dacă de mâine vor pleca toţi la pensie pentru că Justiţia nu produce bani la bugetul statului ci trebuie să producă dreptate în societate. (…) Eu consider că această formă este îmbunătățită și răspunde rigorilor Curții. Vom discuta ulterior dacă vreun titular al acestui atribut de sesizare la Curte va decide să facă demersul”, a mai spus ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu.

Ultimele știri

Siegfried Mureșan nu poate spune ce venit înseamnă trai decent. Premierul desemnat evită o cifră concretă

Premierul desemnat Siegfried Mureșan nu a putut spune ce venit înseamnă un trai decent, dar exclude creșteri de taxe și TVA.

Guvernul publică salariile din companiile de stat. Unii directori încasează peste 71.000 de lei pe lună

Guvernul a lansat o platformă cu salariile directorilor din companiile de stat. Unii încasează peste 71.000 de lei pe lună.

Cristian Preda prezintă un scenariu surpriză după ce Sorin Grindeanu i-a cerut lui Siegfried Mureșan să demisioneze din PE

Cristian Preda crede că cererea lui Grindeanu ar putea ascunde sprijinul PSD pentru guvernul lui Mureșan, nu o infamie.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine