Image default
Actualitate

Nelu Tătaru, anunț sumbru: „Din păcate, nu s-a terminat! Urmează un alt val până vom fi toţi imunizaţi”

Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru, consilier onorific al premierului demis Florin Cîţu, afirmă că pandemia nu s-a încheiat şi, dacă nu învăţăm din fiecare val, nu vom fi pregătiţi pentru următorul.

“Noi, societatea românească, nu suntem o locomotivă electrică. La nivel de percepţie încă suntem o locomotivă cu aburi, trebuie să punem încontinuu cărbuni. A fost un 2020 spre sfârşit în care toată lumea întreba «da’ când vine vaccinul, când vine vaccinul?», liste de aşteptare, acele categorii speciale care urmau să facă primele vaccinuri, strigătele «u treceţi peste rând!», vaccinări până în aprilie-mai, iar apoi s-a termina”, spune Nelu Tătaru, fostul ministru al Sănătății.

„S-a terminat fiindcă, din punctul meu de vedere, nu am fost destul de insistenţi pe o campanie de vaccinare, n-am fost destul de insistenţi să spunem că pandemia nu s-a terminat”, a arătat Nelu Tătaru, miercuri, într-o postare pe Facebook.

El a amintit că a atenţionat, încă de anul trecut, că vor exista “cel puţin patru valuri” ale pandemiei.

“Cred că, la un moment dat, şi autorităţile au intrat în acelaşi joc al populaţiei, că s-a terminat. Din păcate, nu s-a terminat! S-a terminat fiecare val în parte din care, dacă n-am învăţat câte ceva, să ştim că n-o să fim pregătiţi nici la următorul. Trăim momentele în care n-am fost pregătiţi nici de valul trei, nici de valul patru. Urmează un alt val până vom fi toţi imunizaţi, măcar 70%”, a adăugat Nelu Tătaru.

Cred că ar trebui să înțelegem că este un moment în care trebuie să luăm o decizie – dacă această pandemie se termină SAU vom trece un val patru cu foarte multe victime și îl vom aștepta pe cel de-al cincilea, a mai spus Nelu Tătaru.

Citește pe aceiași temă

Klaus Iohannis se va vaccina public vineri: „Nu am dorit nici eu, nici premierul să ne băgăm în față”

Andrada Ionescu

Doctoriță moartă chiar în cabinetul ei, la Botoșani. Post-mortem s-a stabilit că avea COVID

Constantinescu Gabriel

Testele rapide de COVID-19 vor fi raportate autorităților. Când intră măsura în vigoare

Constantinescu Gabriel

Lasă un comentariu