Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, susține că nu i se permite să profeseze în cadrul Spitalului municipal „Dimitrie Castroian” din Huși, în ciuda faptului că interdicțiile care îl împiedicau să lucreze în unități medicale publice au fost revocate.

Tătaru acuză un abuz administrativ

Într-o postare pe Facebook, Nelu Tătaru a reclamat faptul că i se îngrădește dreptul de a exercita profesia de medic chirurg în spitalul din Huși. El a prezentat mai multe documente care arată că, deși i-a fost notificată încetarea suspendării contractului de muncă, în aceeași zi i-a fost impusă o nouă suspendare.

„Cariera unui medic nu poate fi tratată precum un bilet de călătorie dus-întors aşa cum sunt cele trei documente, cel care «mă expulzează» din cabinetul medical, devenit între timp loc de fumat, cel care arată că revenirea mea în spital ar fi trebuit să se fi întâmplat deja şi cel care suspendă revenirea mea, din nou, fără ca eu să mai am control judiciar, document în baza căruia eu nu pot fi la spital”, a scris fostul ministru, conform B1TV.

Tătaru consideră că decizia spitalului este una abuzivă și a anunțat că a contestat în instanță hotărârea conducerii unității medicale.

Acuzat de corupție, dar fără o sentință definitivă

Fostul ministru a fost trimis în judecată în decembrie 2024 pentru luare de mită, fiind acuzat că ar fi primit sume de bani cuprinse între 100 și 500 de lei, dar și diverse bunuri alimentare de la pacienți. Cu toate acestea, el subliniază că nu există o hotărâre judecătorească definitivă care să îi interzică să profeseze.

„Deciziile de executare a mea au fost luate înainte ca justiția să fi dat un verdict. Am contestat în instanță decizia managerului spitalului și aștept ca aceasta să decidă că mă pot întoarce la pacienții mei,” a transmis Tătaru.

În prezent, fostul ministru își desfășoară activitatea într-un cabinet medical privat din municipiul Huși, în timp ce așteaptă o decizie din partea instanței în ceea ce privește revenirea sa în sistemul public.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *