joi, octombrie 15, 2026
6.2 C
București

Nicolae Ciucă, anunț despre certificatul verde: Am convenit cu Rafila să găsim soluţii pentru a reintroduce certificatul verde

Premierul Nicolae Ciucă spune că a discutat cu ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, pentru a găsi soluţiile prin care legea privind certificatul verde la locul de muncă să fie reintrodusă în dezbaterea Parlamentului.

„Este un subiect pe care l-am discutat cu domnul ministru Rafila sâmbătă şi am convenit să găsim acele soluţii prin care certificatul verde să fie reintrodus în dezbatere în Parlament. Şi în momentul în care va fi aprobat de Camera Deputaţilor, să meargă la promulgare şi să poată să fie aplicat”, a spus marți Nicolae Ciucă, aflat într-o vizită la Giurgiu, răspunzând la o întrebare din partea jurnaliștilor.

Nicolae Ciucă nu a precizat când ar putea fi adoptată legea.

„Daţi-mi voie să nu estimez un timp”, a spus Nicolae Ciucă.

„Din discuţiile pe care le-am avut cu domnul ministru, de certificatul verde vor beneficia şi persoanele care au trecut prin boală”, a adăugat premierul Nicolae Ciucă.

Ciucă a mai fost întrebat despre posibilitatea eliberării certificatului verde şi la zece zile după prima doză. El că ministrul Sănătăţii, împreună cu ceilalţi specialişti, va veni cu o propunere concretă în cuprinsul proiectului de lege care va fi supus dezbaterii Camerei Deputaţilor şi atunci se vor stabili soluţiile.

Cetățenii români care au rămas în Maroc, după ce țara a suspendat aproape toate zborurile de teama noii tulpini Omicron, vor fi aduși în țară cu o aeronavă TAROM, a anunțat premierul Ciucă. Zborul este programat pentru 2 decembrie.

„Zborul este programat pentru 2 decembrie. Poimâine dimineață (joi – n.r.), aeronava va pleca spre Maroc pentru a aduce cetățenii români acasă. Prin Mecanismul European de Protecție Civilă, punem la dispoziție și avem disponibilitatea de a aduce și alte persoane”, a declarat Nicolae Ciucă.

O ședință de urgență a CNSU a avut loc loc, marți, pentru a se găsi soluții de repatriere a românilor aflați în Maroc. Costurile transportului vor fi suportate de statul român.

Ultimele știri

Nicușor Dan salută legea minorităților din Ucraina. Comunitatea românească semnalează riscuri pentru școli

Nicușor Dan salută legea minorităților din Ucraina, dar comunitatea românească semnalează riscuri pentru școlile cu predare în română.

AUR acuză o reeditare a coaliției PSD-PNL. Partidul vorbește despre „Coaliția Sărăciei”

AUR acuză PSD și Ilie Bolojan că refac „Coaliția Sărăciei” prin susținerea Guvernului Luca Niculescu.

Senatul vrea să-i avertizeze pe români cu SMS. Actele expirate ar putea deveni istorie

Senatul a adoptat un proiect USR prin care instituțiile vor trebui să trimită SMS sau e-mail înainte de expirarea documentelor românilor.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine