sâmbătă, mai 9, 2026
17.2 C
București

Nicolae Ciucă voia pact de neagresiune cu PSD, și a dat-o pe metafore: „să te duci până la Piaţa Matache, la Victoria cobori”

Nicolae Ciucă, preşedintele Partidului Naţional Liberal, a declarat că le-a cerut social-democraților încheierea unui acord între cele două formațiuni politice prin care să se evite atacurile reciproce și racolarea primarilor. El a menționat că totuși, această înțelegere nu s-a materializat.

Într-un interviu acordat Prima News, duminică seară,  Nicolae Ciucă a fost întrebat dacă modul de abordare al social-democraților în coaliție s-a schimbat de când aceștia au venit la putere și dețin funcția de premier. El a afirmat că le-a cerut de la început să existe un acord în care cele două formațiuni să nu se atace reciproc și să nu își racoleze primarii. Cu toate acestea, această înțelegere nu a fost respectată, iar există informații că unul sau doi primari au trecut de la stânga la dreapta.

Sunt convins că premierul Ciolacu o să aprecieze ce spun acum. Am rugat de la început să avem un acord prin care să nu ne atacăm reciproc şi să nu ne racolăm primarii. Şi nu s-a întâmplat chestiunea asta, ba mai mult decât atât înţelegem că mai sunt unul, doi primari, care fiecare dintre ei are afinităţi, vin din urmă, din istorie şi se duc de la stânga la….Am mai folosit o metaforă, nu ştiu dacă e foarte bună, îţi iei bilet să te duci până la Piaţa Matache, la Victoria cobori şi faci stânga”, a declarat Nicolae Ciucă, potrivit PsNews.

Moderatorul a menționat că și PNL a racolat primari de la PSD, dând exemplul primarului din Iași. Nicolae Ciucă a răspuns că trebuie să se examineze istoria pentru a vedea cine a început acest fenomen. El a menționat că anunțul că “nouă primari au trecut” nu este adevărat, deoarece primarii care se alătură altor partide își pierd mandatul. Liderul PNL și-a exprimat încrederea că primarii liberali vor înțelege rolul și modul în care guvernarea liberală a finanțat proiectele și a deschis șantiere în România.

Ultimele știri

Val de pensionări amenință sectorul public din România. Reformele propuse de Guvern

România se confruntă cu un val iminent de pensionări...

Hidroelectrica, în criză de conducere. Se așteaptă suspendarea președintelui, fiul nașului lui Grindeanu

Hidroelectrica se confruntă cu o posibilă schimbare la vârf....

Ilie Bolojan, posibile mutări politice la vârful puterii. Discuții strategice despre viitorul său.

Ilie Bolojan ar putea viza o funcție importantă la...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine