Președintele Nicușor Dan a reacționat după ce un elev de 15 ani a atacat cu maceta doi colegi, joi, 22 octombrie, într-un liceu din Pitești. Incidentul a avut loc la trei zile după ce o profesoară și un elev au fost răniți cu cuțitul de un adolescent, într-o școală din Bistrița.
Șeful statului a cerut mai multă atenție pentru siguranța copiilor, atât în mediul real, cât și online.
Nicușor Dan a transmis un mesaj pe platforma X, în care a atras atenția asupra gravității celor două incidente petrecute în mai puțin de o săptămână în unități de învățământ din România.
„Două incidente grave în școli, în mai puțin de o săptămână. Două semnale pe care nu ne mai permitem să le ignorăm”, a scris președintele. El a recunoscut că în ultimii ani s-au făcut progrese în înțelegerea și combaterea bullyingului, însă a atras atenția că regulile și legile nu sunt suficiente dacă nu sunt aplicate zilnic. Șeful statului consideră că e nevoie de mai multă atenție la relațiile dintre copii, de intervenție încă de la primele semnale și de preocupare pentru cauzele violenței, nu doar pentru consecințele ei, care pot fi devastatoare.
Rolul familiei și al școlii
Președintele a insistat asupra importanței legăturii dintre profesori, părinți și copii în prevenirea unor astfel de tragedii. „Relația de încredere dintre profesori, părinți și copii contează enorm. Un dialog deschis, încrederea și disponibilitatea de a lua în serios ceea ce ne spun copiii pot face diferența înainte ca lucrurile să ajungă într-un punct fără întoarcere”, a precizat Nicușor Dan.
Șeful statului a vorbit și despre responsabilitatea cadrelor didactice în identificarea comportamentelor violente. El a subliniat că diriginții, profesorii, consilierii școlari și toate cadrele didactice au un rol esențial în recunoașterea și semnalarea unor astfel de situații. „La fel de important este ca elevii să știe că pot cere ajutor și că vor fi ascultați, fără teama de represalii sau de victimizare ulterioară”, a afirmat președintele.
Avertisment despre mediul online
Nicușor Dan a vorbit și despre impactul lumii virtuale asupra copiilor de astăzi. „Copiii noștri cresc astăzi între două lumi, cea reală și cea virtuală. Pentru mulți dintre ei, granița dintre ele aproape că nu mai există. Violența, hărțuirea și agresivitatea nu mai sunt doar în curtea școlii, ci și pe ecranele pe care le privesc zilnic”, a avertizat președintele.
Șeful statului a precizat că siguranța minorilor în mediul digital trebuie să devină o prioritate publică. El a transmis că fiecare copil are dreptul să învețe într-un mediu sigur, să fie protejat de violență și să primească sprijin atunci când are nevoie, iar aceste drepturi trebuie respectate atât offline, cât și online. Nicușor Dan a mai spus că siguranța copiilor pe internet trebuie să fie o preocupare constantă și că sunt necesare soluții rezultate din dialogul dintre autorități, specialiști, profesori, părinți și elevi.
Președintele a încheiat printr-un apel la măsuri concrete pentru creșterea siguranței în școli și pentru sprijinirea elevilor. „Avem nevoie de școli mai sigure, de profesori sprijiniți și pregătiți să intervină, de acces real la consiliere psihologică, dar și de măsuri pentru protecția minorilor în utilizarea spațiului online”, a conchis Nicușor Dan.
Ce s-a întâmplat la Pitești și Bistrița
Unul dintre adolescenții atacați la Pitești a fost rănit la antebraț și transportat la spital, iar agresorul a fost preluat de polițiști.
Cu trei zile înainte, o profesoară și un elev au fost răniți într-un atac cu cuțitul la Școala gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița. Atacatorul, în vârstă de 13 ani, a ajuns la Clinica de Psihiatrie infantilă din Cluj-Napoca.
