Primarul general, Nicuşor Dan, a estimat luni că desfiinţarea companiilor municipale înseamnă pentru bugetul Capitalei o economie de 30-40 de milioane de euro anual.
El a declarat pentru B1Tv că aceste companii au avut în total 2.700 de angajaţi.
„Aproximativ, poţi să înmulţeşti 2.700 cu 100.000 de lei, cât ar fi un salariu mediu anual, şi ajungem la 270 de milioane. Bineînţeles că oamenii aceştia şi produc şi dacă nu îi ai pe ei, trebuie să compensezi cu achiziţie de servicii din privat. Dar una peste alta, aş spune că economia este de ordinul a 30-40 de milioane de euro pe an”, a spus edilul general Nicușor Dan.
Nicuşor Dan a adăugat că dintre cele 24 de companii, patru vor fi păstrate şi patru vor fi menţinute provizoriu.
„Sunt 24, dintre care patru trebuie păstrate, pentru că e vorba de: STB, Termoenergetica, Energetica, Trustul de Clădiri. Mai rămân 20, dintre care patru sunt păstrate provizoriu şi restul de 16 sunt în desfiinţare. Unele sunt în faliment, altele sunt în procedură de lichidare judiciară”, a explicat el.
Primarul general a mai precizat că procedurile de desfiinţare sunt dificile. În primul rând, trebuie să existe o decizie a Consiliului de administraţie şi, în funcţie de situaţia financiară a companiei, se declanşează lichidarea voluntară sau falimentul, potrivit Agerpres.
„Problemele mai complicate sunt cu activele acestor companii. De exemplu, la Compania Străzi, Poduri, Pasaje, care s-a desfiinţat, aveam foarte multe utilaje pe care ne-a luat un an şi jumătate să le transferăm către o companie pe care am decis să o păstrăm, Trustul de Clădiri Metropolitane. Sperăm să facem asta la sfârşitul săptămânii viitoare. De asemenea, există Compania Cimitire, care are două terenuri, care are o clădire în centrul Bucureştiului şi pe care voiam să le păstrăm ca să nu fie scoase la licitaţie, să fie vândute la preţuri modice. Ca să le păstrăm trebuia să le facem un venit pentru aceste companii. Deci, nu a fost o decizie «pur şi simplu le închidem», care să opereze imediat”, a afirmat Nicuşor Dan.