Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, este de părere că președintele ucrainean Volodimir Zelenski, a greșit „intrând într-o retorică” la întâlnirea cu Donald Trump din Biroul Oval, deoarece avea ca obiectiv să semneze acordul privind mineralele.

„A fost o întâlnire care a fost pregătită diplomatic, însă nu suficient, pentru că părţile urmau să mai discute nişte detalii ale acordului pe care urmau să-l semneze. A fost o conferinţă de presă care a premers această discuţie şi, din păcate, eu cred că Volodimir Zelenski a greşit în acel moment, intrând într-o retorică, pentru că el avea un obiectiv, să semneze acel acord, eventual într-o variantă îmbunătăţită”, a declarat edilul, luni seara, la Digi24.

Potrivit acestuia, „nu era o dezbatere care să fie dusă în faţa camerelor”.

„Aşa cum Donald Trump a spus, nu eşti în poziţia de negociere cea mai bună. Dacă nu eşti în poziţia de negociere bună, cu atât mai puţin te expui să o faci şi în public. Cam asta a fost”, a precizat Nicuşor Dan.

Candidatul independent la prezidențiale a mai adăugat că, ulterior, liderii europeni au reacționat bine.

„Ulterior, a fost o reacţie foarte bună a liderilor europeni (…) A fost un sprijin pe care Europa continuă să-l dea Ucrainei pentru a ajunge la o pace justă, pe de o parte. Pe de altă parte, un dialog pe care Europa l-a continuat cu administraţiaTrump pentru ca să ajungem la o speranţă de pace negociată cât mai bine pentru Ucraina”, a mai spus Nicuşor Dan.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *