marți, septembrie 22, 2026
19.8 C
București

Noi imagini care arată cine era de fapt la volan în accidentul din Pantelimon în care un băiat a murit și sora lui a fost rănită grav

Au apărut imagini surprinse de camerele de supraveghere cu momentul în care tânărul de 19 ani schimbă locul cu prietenul lui de 17 ani înainte ca acesta din urmă să provoace accidentul din Parcul Pantelimon, în care un băiat a murit, iar sora lui a fost rănită grav. Aceste imagini obținute în exclusivitate de Antena 3 CNN clarifică astfel controversa legată de cine era la volan în momentul accidentului.

Din noile imagini se vede momentul în care cei doi au făcut schimb de locuri. Se petrecea la câteva secunde de la momentul în care tatăl copiilor trecuse pe lângă ei și la volan era șoferul de 19 ani.

Anchetatorii au revenit joi la locul tragediei de lângă parcul Pantelimon, unde cei doi copii au fost striviţi de maşina condusă de adolescentul fără permis. Până acum fuseseră văzute imaginile surprinse cu câteva clipe înaintea accidentului.

În seara fatidică, tatăl a ajuns cu maşina pe aleea din faţa parcului şi a intrat în parcare. Acolo i-a lăsat să coboare pe mamă şi pe cei doi copii.

În imaginile surprinse de camera de pe spatele maşinii tatălui se vede cum micuţii se urcă pe trotinete şi merg o parte din drum pe lângă mama lor. Apoi, maşina tatălui pleacă. Pe alee, tatăl se întâlneşte cu Loganul alb în care se aflau cei doi tineri.

În imaginile surprinse de camera de bord a maşinii tatălui, la volan se vede tânărul de 19 ani, îmbrăcat în tricou alb. Aşadar, cu un minut şi 15 secunde înainte de a se produce tragedia, se vedea că nu minorul era a volan.

Dosarul a fost preluat acum de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Băiatul de 17 ani, despre care poliţiştii spun că se afla la volan, este arestat preventiv, iar celălalt, de 19 ani, este plasat sub control judiciar.

Ultimele știri

În Parlament se fac deja calcule post-Mureșan: Don Quijote al liberalilor este trecut la ”pierdute” și liderii se gândesc la următorul pas

Mureșan continuă demersul de formare a guvernului, fără sprijin parlamentar suficient. Liderii politici discută deja despre următorul candidat la premier.

Senatul a votat uniforma școlară obligatorie. USR spune că e „populism ieftin” și costă 1,2 miliarde lei. „Nostalgie ceaușistă”

Senatul a votat legea uniformei școlare obligatorii. USR acuză „populism ieftin” și costuri de peste 1,2 miliarde de lei.

Un balcon s-a prăbușit de la etajul 7, în București. Plăcile de beton au distrus o mașină parcată

Un balcon a cedat de la etajul 7 al unui bloc din sectorul 4, distrugând o mașină parcată. Nu au fost victime.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine