Nota de plată pentru premierul Florin Cîțu a venit acum, consideră liderul USR-Plus Dan Barna, care susține că i-a cerut încă din vară să ia măsuri preventive împotriva valului patru care se preconiza, precum introducerea pașaportului verde în mall-uri. Florin Cîțu a refuzat să creadă că valul patru al pandemiei se apropie, a sugerat dan barna.
Liderul USR a reacționat astfel la afirmațiile lui Florin Cîțu că responsabilitatea pentru lipsa de pregătire pentru valul 4 este responsabilitatea foștilor miniștri ai Sănătății propuși de USR-PLUS:
„Florin Cîțu dacă ar avea o minimă responsabilitate după criza în care în mod gratuit a aruncat România, în miercurea în care a aruncat în aer coaliția, dimineața, nu era niciun fel de problemă în coaliție, totul era clar, după care, în 12 ore a aruncat în aer coaliția. Dacă ar avea o minimă responsabilitate ar putea să își dea demisia și în câteva zile să avem un alt premier și să ne concentrăm asupra preocupărilor românilor.
Scenariile care se desfășoară acum sunt exact proiectele pregătite de Ioana Mihăilă, la fel cum ridicolă a fost afirmarea premierului că nu ne-a văzut nicăieri în timpul campaniei de vaccinare. USR-PLUS a fost singurul partid ca să organizăm campanii pro-vaccinare în țară. Am fost în centre de vaccinare, am făcut voluntariat acolo. Dacă este un partid care a tras constant pentru stimularea vaccinării, acel partid a fost USR-PLUS.
Ce ne spune astăzi premierul? Că în restaurante, în mall-uri ar trebui să meargă doar persoane vaccinate, exact ce am spus la nivelul lunii iunie. Dacă suntem iresponsabili și populiști, vine o notă de plată și nota de plată se întâmplă acum pentru Florin Cîțu”, a spus Dan Barna, potrivit B1TV.
El l-a acuzat pe premierul Cîțu că a refuzat să discute propunerile înaintate de Ioana Mihăilă:
„Am participat la patru sau cinci întâlniri pe care le-am avut cu Ioana Mihăilă, ministrul Sănătăţii, şi cu premierul în care Ioana a venit constant cu propuneri, cu variante: hai să stimulăm vaccinarea, hai să dăm vouchere, hai să facem acea loterie, hai să plătim personalul din centre, hai să asigurăm bugetul necesar pentru ca oamenii să fie stimulaţi să-i convingă pe oamenii din comunităţile lor, medicii de familie, să facă vaccinarea. De fiecare dată răspunsul premierului era: bine, mai discutăm, vedem, valul trei a trecut, nu o să mai fie ce a fost, nu are rost să discutăm despre valul patru. Adică a fost o refuzare de asumare a unei probleme evidente pe care noi o semnalam constant, şi Ioana Mihăilă, şi eu, în întâlnirile pe care le-am avut, or, lucrul ăsta, efectul acestei atitudini de a ignora problema şi de a crede, pe principiul struţului, că dacă nu ne uităm la ea dispare, îl trăim în aceste zile”, a precizat Dan Barna.