Nu e oportună suspendarea președintelui Iohannis dar nici o moțiune de cenzură, spune Marcel Ciolacu

Nu e oportună nici suspendarea președintelui Klaus Iohannis și nici depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului. Nici pentru PSD, dar nici pentru țară, a spus liderul social-democraților, Marcel Ciolacu.

Mai mult, Parlamentul ar trebui să lucreze în lunile de vară, astfel că cel puțin anul acesta, vacanța parlamentară să nu mai existe, a explicat Ciolacu, care a spus că a discutat asupra acestei propuneri cu cu Victor Ponta şi Călin Popescu-Tăriceanu.

„Anul acesta, am vorbit cu colegii mei şi cu colegii din celelalte partide – şi cu Victor Ponta şi cu Călin Popescu-Tăriceanu – să nu intrăm în vacanţă parlamentară, să avem sesiuni extraordinare atât în iulie, cât şi în august. Nu cred că e oportun să depunem o moţiune de cenzură pe perioada stării de alertă” a declarat Marcel Ciolacu la România TV, potrivit PsNews.

Ciolacu a spus că nu poate înlătura guvernul PNL fără sprijinul ALDE şi al Pro România, dar asta e o chestiune care nu ar trebui pusă în practică la acest moment: „PSD nu are singur voturile necesare să răstoarne Guvernul. Cu o alianţă, şi cu ALDE şi cu Pro România se poate depune o moţiune de cenzură. Categoric că vrem să depunem o moţiune de cenzură, ăsta e şi rostul Opoziţiei. Eu nu sunt adeptul depunerii moţiunilor de cenzură de dragul de a le depune”.

În nici un caz acum în plină criză a coronavirusului, a spus Ciolacu, care e de părere că nici suspendarea președintelui Iohannis nu este oportună.

„Nu cred că este oportun în acest moment politic pentru PSD să pornească un demers de suspendare a preşedintelui. Cred că, după ce avem creionată o majoritate în Parlament, să depunem o moţiune de cenzură şi să avem creionat un program economic coerent până la alegerile viitoare”, a declarat Ciolacu.

author avatar
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.
Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

AUR atacă la CCR legea pensiilor private: „Guvernul Bolojan fură pensiile românilor din pilonul II și III”

Partidul AUR pregătește o sesizare la Curtea Constituțională împotriva...

Florentina Ioniță, managerul Spitalului Militar, ar fi semnat acte în locul ministrului Apărării. Prejudiciu de 8,2 milioane de lei

Procurorii fac, joi dimineață, 19 percheziții la domiciliile mai...

George Simion anunță că e dispus la orice “parteneriat, cu orice partid” ca să oprească actuala putere

George Simion a declarat, miercuri seara, la Realitatea Plus...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine