Nu mai sunt medici în România, fie că vorbim despre medicii de familie, asistența de bază în sistem, ori specialiștii din spitale. Mulți au plecat în străinătate unde li se oferă condiții mult mai bune decât în țară.

În aproape 450 de comune nu există nici măcar un medic de familie, arată datele Colegiului Medicilor. Datele oficiale mai arată că, dintre cei 10.000 de medici de familie din ţară, jumătate au peste 61 de ani şi în curând vor ieşi la pensie. Iar pentru ei nu prea se găsesc înlocuitori, transmite B1TV.

„2,2% din medicii de familie au sub 35 de ani. În 10 ani nu vom mai avea medicină de familie decât în centrele universitare. Există un risc major de colaps a medicinei de familie. Practic este o problemă de strategie națională”, a declarat Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor, citat de Digi24.

În acest context, Colegiul Medicilor a cerut suplimentarea numărului de locuri de la rezidențiat pentru medicina de familie. Anul acesta au fost scoase la concurs doar 321 de locuri.

Și în spitalele de urgență ar mai fi nevoie de aproape 500 de cadre medicale.

Deficit de medici în toată Europa

De altfel, aceeași problemă este prezentă pe întreg continentul. Europa are nevoie de cel puțin două milioane de medici.

În Franța, de exemplu, aproape șapte milioane de persoane nu au un medic de familie, iar în Anglia a fost raportat un număr record de posturi vacante de asistente medicale.

În acest context, Vestul caută medici în România sau în Africa de Nord.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *