O excepție de la rata de vaccinare în școli pentru desfășurarea cursurilor fizic a fost anunțată luni de ministrul educației, Sorin Cîmpeanu. Nu se va mai ține cont de rata de vaccinare de minim 60% pentru ca în acea unitate să se desfășoare școala cu format fizic, a anunțat Sorin Cîmpeanu.
Este însă doar o propunere pe care o va face ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, pe care a anunțat-o luni la Digi24.
Excepție de la rata de vaccinare. Ministrul a precizat că va face propunerea către ministerul Sănătății și CNSU, însă, cel puțin în această săptămână, școlile vor fi deschise după regulile cunoscute, adică se ține cont de pragul de 60% și de situația infectărilor din școală.
„Peste 2 milioane de elevi și preșcolari au putut merge astăzi cu prezență fizică pe baza unei rate de 60%. Apreciez înțelegerea acelor profesori care au înțeles cât de importantă este vaccinarea. Într-o săptămână numărul școlilor cu rată de peste 60% a crescut cu 1.000.
În măsura în care autoritățile sanitare sunt de acord, voi propune următorul lucru: în localitățile în care rata de incidență este mai mică de 3 la mie să se poată renunța la acest prag minim de vaccinare. În acest fel am putea da posibilitatea acelor localități din mediul rural unde nu sunt infectați, dar nici foarte mulți vaccinați să poată deschide școlile cu prezență fizică. Voi asuma această decizie în raport cu autoritățile sanitare. (…) Această propunere este o tranziție către normalitate, normalitatea este aceea în care toți copiii merg la școală sau la grădiniță.
Săptămâna asta lucrurile se desfășoară după regulile cunoscute. Nu pot să dau niciun orizont de timp, pentru că decizia trebuie analizată de către Ministerul Sănătății și apoi de către CNSU” a declarat, luni, Sorin Cîmpeanu.