România înregistrează oficial o rată a șomajului de doar 5,8%, însă realitatea pieței muncii este mult mai complexă decât sugerează această statistică.
Rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost în trimestrul al doilea din 2025 de numai 63,3%, una dintre cele mai scăzute din Uniunea Europeană, conform datelor transmise de Institutul Național de Statistică.
Populația activă și semnele de declin
Din cei 8,22 milioane de români care formează populația activă, 7,73 milioane sunt persoane ocupate, iar aproximativ 490.000 sunt șomeri. Totuși, piața muncii românească se află într-o tendință de declin care împinge tot mai mulți cetățeni către locuri de muncă cu jumătate de normă sau către joburi care nu se potrivesc cu competențele de care dispun.
Conform Hotnews, Banca Centrală a confirmat această tendință îngrijorătoare, arătând în minuta discuțiilor de la vârful conducerii că “actualele date relevă atât descreșteri ale efectivului salariaților din economie în lunile aprilie și mai, cât și o scădere a ratei șomajului BIM pe ansamblul trimestrului II, în timp ce sondajele de specialitate din iulie indică o slăbire abruptă, și generalizată a intențiilor de angajare pe orizontul foarte scurt de timp”.
“Subocuparea este noul șomaj”
Un indicator mai fidel al realității pieței muncii ar include persoanele care lucrează cu jumătate de normă și ar prefera un loc de muncă cu normă întreagă, precum și pe cei care sunt descurajați și au încetat să mai caute de lucru. În prezent, peste 110.000 de oameni doresc și sunt disponibili să lucreze mai multe ore decât în prezent, reprezentând peste o treime din numărul total al persoanelor care lucrau cu program parțial.
Economiștii Bloomberg subliniază că “subocuparea este noul șomaj”, o realitate care se reflectă și în România. Dacă s-ar aduna cei 110.000 de români care lucrează part-time deși și-ar dori full-time și cei circa 150.000 de descurajați, rata șomajului ar urca la 9,7%.
Situația dramatică a tinerilor
Îngrijorătoare rămâne rata de ocupare a tinerilor între 15-24 de ani, care a fost în vară de numai 18,7%, conform statisticilor oficiale, indicând o criză serioasă în integrarea forței de muncă tinere.
Povești individuale ale unei crize sistemice
Realitatea pieței muncii se reflectă în experiențele concrete ale românilor. Ariana Adomniței, care a lucrat ca bucătăreasă la o pensiune din zona Ialomița, își caută de lucru de când afacerea a fost închisă vara trecută. Opțiunile disponibile nu sunt la nivelul așteptărilor: “Fie ar putea munci ca îngrijitoare la un cămin pentru seniori, fie, dacă vrea să-și mențină specializarea de bucătăreasă, poate lucra în domeniu, dar la un restaurant aflat la 30 de km de casă. Și doar cu jumătate de normă”.
Dan Plopeanu, cu un masterat în design grafic și proprietar al unei mici firme de creație, se confruntă cu provocări similare. Doi dintre clienții săi din străinătate au fost înghițiți de multinaționale, iar contractele nu au mai fost prelungite. La peste 45 de ani, el este pe punctul de a renunța la angajați pentru a-și conserva măcar o zecime din venitul pe care îl avea.
“Am început să mă îndoiesc de propriile mele abilități. Pur și simplu am ajuns la concluzia că întreaga mea carieră s-a terminat. Companiile din zona mea de expertiză caută fie angajați ieftini, fie se descurcă cu AI sau cu alte aplicații. Cert e că nu par să aibă nevoie de oameni în carne și oase”, mărturisește el.
Abandonul forțat al pieței muncii
La nivel național, 10% dintre șomeri provin din rândul oamenilor care părăsesc piața muncii nu din proprie alegere, ci din necesitate. Ioana A., croitoreasă profesionistă în vârstă de 43 de ani, a lucrat doisprezece ani la o fabrică de textile din Brașov până când soacra ei a suferit un accident vascular cerebral. S-a confruntat cu o alegere imposibilă: să-și păstreze locul de muncă și să o lase pe mama soțului fără îngrijire sau să-și abandoneze cariera pentru a deveni îngrijitoare cu normă întreagă.
Aceste cazuri individuale reflectă o realitate mai largă: sute de mii de români lucrează cu jumătate de normă pentru că nu au alternative, iar mulți își asumă astfel de joburi în timp ce caută un loc de muncă stabil cu normă întreagă, ilustrând o piață a muncii în transformare și cu provocări crescânde pentru forța de muncă românească.
