Scandal între PNL și PSD la ședința Consiliului Local din Craiova. Olguța Vasilescu a fost contrată de Marian Vasile pe tema reducerilor de personal pe care primărița voia să le facă din cauza „ordonanței austerității”
N-a fost punct pe ordinea de zi la care consilierul Vasile să nu ceară microfonul. „În vederea eficientizării banului public, haideți să facem reduceri la pietricele care au șase luni termen de garanție, după care iar sunt vopsite, haideți să terminăm cu protipendada PSD din toate instituțiile subordonate Primariei Craiova, pentru că toți cei care au funcții mari pe la PSD sunt și directori sau directorași în regii, de la RAADPFL și până la RAT și până unde vreți. Ați scos de pe ordinea de zi organigrama RAADPFL, păi acolo sunt patru directori. Avem un director la Sala Polivalentă peste 20 de oameni. Tot din boierimea PSD face parte. Avem la SC Piețe și Târguri, la 100 de angajați, 4 directori. Dacă vrem să eficientizăm, haideți să ne uităm către directorii și directorașii cu funcție în PSD care au salarii obscene de la administrația publică locală. Dacă vreți eficiență economică, haideți s-o facem cum trebuie. Nu cu niște oameni amărâți care să rămână în pragul sărbătorilor pe drumuri. Ce să facă, să meargă cu colindul pe la boierimea PSD din oraș să primească portocale și nuci ca să ducă acasă”, intră prin „alunecare” consilierul PNL, Marian Vasile, la primarul Craiovei.
N-a fost punct pe ordinea de zi care să nu îi amintească lui Marian Vasile și celorlalți consilieri liberali că sunt în opoziție: „Avem o reorganizare la SC Piețe și Târguri, unde la 100 de oameni avem 4 directori, toți din boierimea PSD-ului. Dacă vreți să facem eficientizare, o facem cum trebuie. renunțăm la șefi, care sunt toți membrii cu funcții de conducere în Partidul Social Democrat și au și soțiile în partea ailaltă și vărul în partea ailaltă (…) Haideți să nu mai împărțim Craiova în boierimea PSD și restul Craiovenilor și să facem o transformare radicală a administrației”. Replica puterii din CL Craiova nu s-a lăsat așteptată. „Am păstra structura din 2012 când erau 4 de la PD-L”, a contraatacat consilierul PSD Lucian DIndirică, spre amuzamentul primarului înghesuit „în jumătatea proprie”.
La punctul 27 – aprobarea reorganizării la Sport Club Municipal Craiova și a regulamentului de organizare și funcționare, liderul opoziție i-a cerut demisia directorului Clubului Sportiv Municipal Craiova, fost viceprimar al Craiovei: „Îl avem aici director pe domnul Cosman Adrian(n.r. fost viceprimar), căruia îi și cer demisia. Vă spun ca să vedeți cam ce se întâmplă cu banul public în instituțiile Primăriei. Avem aici o jucătoare, Ana Martia Țigu, care a fost depistată pozitiv, dopată. I-a fost plătit salariul deși trebuia întrerupt contractul. Anastasia Babovici a fost adusă în 2022, atenție, accidentată, nu a jucat niciun meci, în schimb a fost plătită, i-au fost plătite intervențile chirurgicale și recuperarea. (…) Să vedeți câte zeci de mii de euro se pierd prin incompetența celor din PSD care conduc. Dacă nu îl demiteți pe Cosman, vă asumați toate aceste pierderi și le acoperim cu taxele și impozitele craiovenilor. Vă solicit să îl demiteți!”