Pacienții cu afecțiuni cronice pot merge direct la specialist, fără bilet de trimitere. Sunt însă niște condiții

O categorie importantă de pacienți români nu va mai avea nevoie de bilet de trimitere de la medicul de familie pentru a merge la un specialist. Măsura, anunțată de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a fost luată în colaborare cu președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), dr. Horațiu Moldovan, pentru a simplifica accesul la servicii medicale.

Această inițiativă se adresează pacienților cu afecțiuni cronice care sunt deja înrolați în programele naționale de sănătate. Potrivit ministrului, eliminarea biletului de trimitere va reduce timpul de așteptare, va simplifica accesul la tratamente și va permite pacienților să beneficieze mai rapid de îngrijirile de care au nevoie.

Categoriile de pacienți care beneficiază de noua măsură

Pacienții care se încadrează în următoarele afecțiuni pot merge direct la medicul specialist:

  • Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice: Pacienții se pot adresa direct medicilor de specialitate desemnați în programul național, pentru a li se prescrie tratamentele și materialele sanitare specifice.
  • Hemofilie și talasemie: Pacienții pot merge la medicul hematolog desemnat în programul național.
  • Boli rare: Pacienții se pot prezenta direct la specialiști din diverse domenii (alergologie, cardiologie, neurologie, etc.) pentru a primi tratamentele dedicate acestor patologii.
  • Tuberculoză: Pacienții înrolați în Programul național de control al tuberculozei pot merge direct la medicul pneumolog.
  • HIV/SIDA: Pacienții înrolați în Programul național de prevenire și control al infecției HIV/SIDA se pot adresa direct medicului infecționist.
  • Sănătatea femeii și a copilului: Măsura se aplică pacienților care necesită diagnostic pre – și postnatal, precum și celor care au nevoie de prevenirea sindromului de izoimunizare Rh.

O măsură de “debirocratizare” a sistemului de sănătate

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a explicat pe pagina sa de Facebook că inițiativa face parte dintr-un efort mai amplu de a simplifica procedurile medicale.

“Debirocratizarea și facilitarea accesului pacienților la servicii medicale esențiale reprezintă o prioritate clară pentru noi”, a declarat acesta. “Ne-am angajat în fața oamenilor că vom reduce barierele inutile din sistem și că vom construi un traseu medical mai simplu, mai rapid și mai corect pentru pacienți.”

Rogobete a subliniat că modificarea este logică, deoarece se adresează unor pacienți care “au nevoie de îngrijire constantă, iar această modificare elimină un pas birocratic inutil, care nu aducea niciun beneficiu real în traseul pacientului. Simplificăm procedurile pentru cei care au nevoie de continuitate în tratament.”

 

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

PSD rămâne la guvernare, dar pune condiţii. Sorin Grindeanu: „Vrem eliminarea privilegiilor şi apoi revenim în Coaliţie”

Liderii PSD s-au reunit în ședința Biroului Permanent Național...

Ministrul Muncii vrea impozit progresiv de la 2000 de euro! Ce spune Florin Manole despre noul proletariat?

Florin Manole a fost invitatul special al Podcastului „Legende...

Constantin Toma, primarul Buzăului, își anunță susținerea pentru Titus Corlățean la șefia PSD

Primarul social-democrat al Buzăului, Constantin Toma, un critic al...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine