Pâinea s-a scumpit substanțial în toate țările Uniunii Europene, din cauza crizei cerealelor provocate de războiul din Ucraina. Într-o singură lună, în august, prețul pâinii a crescut cu 5% față de ultimul an.
Cauza principală este războiul dintre Rusia și Ucraina, explică Eurostat, care a cauzat o creștere generală a costului energiei.
La creșterea prețului pâinii în întreaga Europă contribuie și tendința costului grâului, ambele țări aflate în război fiind exportatori importanți. Preţul acestei materii prime a atins maximul în luna mai, rezultatul fiind o creştere a costurilor pe perioada verii.
Cele mai mari creşteri a prețurilor se înregistrează în Ungaria, unde față de august 2021 s-a înregistrat o creștere de 66%; pe locul doi se află Lituania, unde pâinea costă cu 33% mai mult decât acum douăsprezece luni. Sub media europeană, dar în creștere puternică se află Franța, unde preţul pâinii a crescut cu 8%, în Țările de Jos și Luxemburg, creşterea s-a oprit la 10%, transmite Antena 3.
Chiar ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat că pâinea se va scumpi din nou.
Însă, la momentul actual există suficientă pâine, astfel încât nu se poate pune problema unei crize, a mai spus acesta.
„Sigur că scumpirea vine tot timpul, dintr-o parte în alta. Eu, de regulă, nu mă lansez în abordările acestea apocaliptice. Prețul pâinii se realizează în baza unui proces tehnologic care are elemente componente ce se duc spre costul de producție.
În primul rând, vreau să spun că avem pâinea necesară, avem cantitatea de greu necesară pentru consumul propriu, grâu este în magazie, cu siguranță. De aici încolo vreau să spun tuturor să nu ne facem probleme vizavi de asigurarea pâinii.
Deci avem pâine, vom mânca, vom mânca din pâinea românilor și o să dăm și la alții. Referitor la precipitații, sigur că este îmbucurător că a apărut acest front de ploi în diferite zone ale țării. Ajută în primul rând pentru plantele care sunt în vegetație, pentru că încă sunt multe culturi în vegetație”, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea.
Leave a comment