Parcarea se va plăti în Capitală, de la 15 august, pe zone
Parcarea se va plăti în Capitală, de la 15 august, pe zone

Parcarea se va plăti în Capitală, de la 15 august, fie că vorbim despre locurile trasate sau cele netrasate, la bordură. Tarifele variază în funcție de zona în care este lăsat autoturismul, respectiv 10, 5 sau 2,5 lei pe oră.

Decizia adoptată prin hotarâre a Consiliului general se aplică începând cu data de 15 august.

Primăria București a stabilit trei zone, iar fiecare zonă vine cu tariful ei, indiferent că vorbim de tarif orar sau de abonament pentru riverani, persoane fizice, juridice sau operatori economici din domeniu transportului, potrivit Digi24.

Care sunt zonele de tarifare din București

Harta de tarifare din București poate fi consultată și aici.

ZONA 0

– aria delimitată de străzile:

Piața CA Rosetti – Str. Tudor Arghezi – Str. Dr. Dimitrie G Gerota – Str. Jean Louis Calderon – Strada CA Rosetti – Bdul. Nicolae Bălcescu – Str. Ion Câmpineanu – Calea Victoriei – Splaiul Independenței – Str. Halelor – Piața Unirii – Bdul. Unirii – Bdul. Mircea Vodă – Str Matei Basarab – Bdul. Hristo Botev – Piața CA Rosetti

ZONA 1

– aria cuprinsă între ZONA 0 și străzile:

Piața Francofoniei – Calea 13 Septembrie – Sos. Panduri – Bdul. Geniului – Sos. Cotroceni – Splaiul Independenței – Bdul. Mihail Kogălniceanu – Str. Vasile Pârvan – Str. Berzei – Str. Gării de Nord – Piața Gării de Nord – Calea Griviței – Sos. Nicolae Titulescu – Bdul. Banul Manta – Bdul. Ion Mihalache – Str. Aviator Popișteanu – Bdul. Expoziției – Str. Parcului – Str. Tipografilor – Sos. București_Ploiești – Bdul. Aerogării – Str. Nicolae G Caranfil – Bdul. Beijing – Bdul. Mircea Eliade – Calea Floreasca – Str. Polonă – Str. Mihai Eminescu – Str. Traian – Bdul Pache Protopopescu – Sos. Mihai Bravu – Str. Traian Popovici – Calea Dudești – Bdul. Octavian Goga – Str. Nerva Traian – Bdul. Gheorghe Șincai – Str. Lânăriei – Calea Șerban Vodă – Bdul. Mărășești – Piața Libertății – Str. Mitropolit Nifon – Piața Regina Maria – Bdul. Libertății – Piața Francofoniei

ZONA 2

– aria cuprinsă între ZONA 1 și limita administrativă a Municipiului București

Tarife orare sau tip abonament pentru parcarea în București

Tarifele plătite către Compania Municipala Parking București S.A. vor fi de tip orar sau abonament.

Tarifele orare vor fi practicate în intervalul 7-23, de luni până vineri:

Zona 0 – 10 lei pe oră

Zona 1 – 5 lei pe oră

Zona 2 – 2,5 lei pe oră

Tariful pentru zona 0 și pentru zona 1 se aplică pentru primele 2 ore de utilizare a locului de parcare, iar după expirarea acestei durate se va aplica măsura suprataxarii, cu un cuantum echivalent cu dublul tarifului orar, pentru fiecare oră de depășire.

Abonamente de parcare pentru riverani în București

Riveranii pot beneficia de abonamente cu sau fără rezervarea locului de parcare, 24/7, în fiecare din zonele de tarifare 0, 1 sau 2 din București.

În cazul rezervării unui loc, riveranii din zona 0 vor plăti 900 de lei pe lună, 4.860 de lei pe semestru sau 8.640 de lei pe an. Riveranii din zona 1 vor plăti 700 de lei pe lună, 3.780 de lei pe semestru sau 6.720 de lei pe an. Riveranii din zona 2 vor plăti 400 de lei pe lună, 2.160 de lei pe semestru sau 3.840 de lei pe an.

Riveranii care vor abonament fără rezervarea unui loc vor trebuie să plătească în zona 0 suma de 200 de lei pe lună, 1.100 pe semestru sau 2.000 de lei pe an. În Zona 1, pentru un abonament fără lor rezervat se vor plăti 100 de lei pe lună, 550 de lei pe semestru și 1.000 de lei pe an. În Zona 2 tarifele vor fi de 80 de lei pe lună, 440 de lei pe semestru și 800 de lei pe an.

Pentru eliberarea abonamentului, riveranii (persoane fizice care posedă autoturisme și au domiciliul pe strada unde este amenajat parcajul public) trebuie să prezinte buletinul de identitate care să demonstreze faptul că domiciliază pe strada pentru care doresc să li se elibereze abonamentul și certificatul de înmatriculare al autovehiculului care să demonstreze că respectivul autoturism esteproprietatea sa ori copia după contractul de leasing pentru persoana fizică pentru dovedirea faptului că solicitantul deține în folosință autovehiculul respectiv. Pentru a se putea acorda acest tip de abonament, adresa din certificatul de înmatriculare trebuie să fie aceeași cu cea din buletin.

Abonamente de parcare pentru persoane fizice în București

Persoanele fizice pot alege abonamente de o zi, o săptămâna, o lună, un semestru sau un an pentru fiecare dintre zonele 0, 1 sau 2 ale Capitalei. Plata abonamentului permite utilizarea unui loc de parcare fără rezervarea sau nominalizarea acestuia.

Abonamentul în zona 0 va costa 75 de lei pe zi, 300 de lei pe săptămână, 1.050 de lei pe lună, 5.250 de lei pe semestru și 9.450 de lei pe an. Abonamentul este valabil în intervalul 07-23.

Abonamentul în zona 1 va costa 38 de lei pe zi, 150 de lei pe săptămână, 525 de lei pe lună, 2.625 de lei pe semestru și 4.725 de lei pe an. Abonamentul este valabil în intervalul 07-23.

Abonamentul în zona 2 va costa 15 de lei pe zi, 60 de lei pe săptămână, 210 de lei pe lună, 1.050 de lei pe semestru și 1.890 de lei pe an. Abonamentul este valabil în intervalul 07-19.

Abonamente de parcare pentru persoane juridice în București

Persoanele juridice au, la rândul lor, posibilitatea de a opta pentru abonamente fără rezervarea locului de parcare de o zi, o săptămână, o lună, un semestru sau un an pentru fiecare din zonele 0, 1 sau 2, în intervalul orar 07:00-23:00 sau pentru abonamente cu rezervarea locului de parcare, pe o durată de o lună, un semestru sau un an, 24/7.

Abonamentul în zona 0 va costa 100 de lei pe zi, 400 de lei pe săptămână, 1.400 de lei pe lună, 7.000 de lei pe semestru și 12.600 de lei pe an. Abonamentul este valabil în intervalul 07-23.

Abonamentul în zona 1 va costa 50 de lei pe zi, 200 de lei pe săptămână, 700 de lei pe lună, 3.500 de lei pe semestru și 6.300 de lei pe an. Abonamentul este valabil în intervalul 07-23.

Abonamentul în zona 2 va costa 20 de lei pe zi, 80 de lei pe săptămână, 280 de lei pe lună, 1.400 de lei pe semestru și 2.520 de lei pe an. Abonamentul este valabil în intervalul 07-19.

Plata tarifului permite utilizarea unui loc de parcare fără rezervarea sau nominalizarea acestuia. Posesorii de abonamente pentru zona 0 pot utiliza și locurile de parcare din zonele 1 si 2, iar cei care au abonamente în zona 1 pot utiliza și locurile de parcare din zona 2, pe perioada de valabilitate a abonamentului.

Abonamente de parcare pe bază de contract de folosință în București

Agenții economici vor putea încheia contracte de folosință pentru locurile de parcare administrate de Primăria București. Contractul va beneficia de rezervarea locului de parcare în intervalul orar specificat.

Abonamentul în zona 0 va costa 1.800 de lei pe lună, 9.720 de lei pe semestru și 17.280 de lei pe an. Abonamentul este valabil în intervalul 00-24.

Abonamentul în zona 1 are costuri identice cu abonamentul în zona 0 și se aplică în același interval.

Abonamentul în zona 2 va costa 900 de lei pe lună, 4.860 de lei pe semestru și 8.640 de lei pe an. Abonamentul este valabil în intervalul 00-24.

Tarife pentru autocare sau autoturisme în sistem car sharing

Operatorii economici care dețin autocare sau autoturisme în sistem car sharing au la dispoziție tarife unice pe oră, respectiv lunare:

Pentru autocare, tariful este de 20 de lei pe oră, de luni până duminică, valabil în intervalul 00-24.

Pentru autoturisme în sistem car sharing, tariful este de 1.000 de lei pe lună, valabil în intervalul 00-24.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *